Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul pentru Jurnalism Independent: Suspendarea licenţei audiovizuale prevăzută în Codul insolvenţei provoacă riscuri majore de abuz

Publicat in Mediafax, vineri 4 octombrie 2013 ·

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) consideră că prevederile privind suspendarea licenţei audiovizuale din Codul insolvenţei sunt restrictive, aduc atingere libertăţii presei, instaurează un regim discriminatoriu şi crează premisele unor posibile abuzuri, potrivit unui comunicat.

Potrivit CJI, această măsură, prevăzută în Ordonanţa de urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, adoptată miercuri de Guvern, contravine Legii audiovizualului care nu prevede "suspendarea" licenţei audiovizuale, ci doar "retragerea acesteia, în condiţii bine stabilite printre care nu se număra şi insolvenţa".

"O eventuală suspendare a licenţei audiovizuale va pune radiodifuzorul în situaţia de a înceta emisia, tăindu-i astfel posibilitatea de redresare financiară prin prestarea activităţii economice principale. Sistarea emisiei presupune şi încălcarea contractelor în derulare, ceea ce ar putea atrage noi sarcini şi sancţiuni financiare pentru radiodifuzor", arată CJI.

Totodată, aplicarea unei astfel de măsuri doar în cazul radiodifuzorilor introduce un tratament discriminatoriu, atât în raport cu alte tipuri de media (presa scrisă, online), cât şi cu alţi operatori economici care funcţionează în baza unor licenţe (de exemplu, transportatorii), consideră reprezenaţii ONG-ului.

Aceştia mai atrag atenţia că "aceasta prevedere provoacă riscuri majore de abuz, permiţând statului - din poziţia sa de creditor - să scoată de pe piaţă radiodifuzori incomozi".

"Considerăm că acest text nu răspunde criteriilor de urgenţă care să justifice adoptarea de reglementări prin OUG, cu atât mai mult cu cât un proiect de lege echivalent se afla în prezent în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Justiţiei. Solicităm Parlamentului să ia în discuţie OUG 91/2.10.2013 şi să respingă prevederile care aduc atingere libertăţii presei şi libe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 2 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Grindină în mai multe zone din ţară. Ce județe au fost afectate

Ziare.com acum 32 minute
Grindina a afectat mai multe gospodării din țară, afectând grădinile și livezile. Imagini cu ploaie torenţială însoţită de grindină au fost distribuite pe reţelele de socializare din mai multe zone din ţară, unde meteorologii au anunţat căderi impor

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 5 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum o ora
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum o ora
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°