Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solistă din Sălaj, câştigătoare la un festival de folclor din Piatra Neamţ

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

Solista vocală de muzică populară Ioana Maria Unguraş, colaboratoare a Ansamblului folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a câştigat Trofeul Festivalului „Florile Ceahlăului” care a avut loc zilele trecute la Piatra Neamţ.

Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, în ultimii anii, solista, care este şi profesoară la Liceul de Artă „Ioan Sima” din Zalău, a participat la mai multe concursuri de muzică vocală tradiţionala de unde s-a întors cu mai multe premii: Premiul I la festivalul „Viva la Musica” ; Premiul III la Olimpiada Naţională de interpretare vocală; Premiul Special la festivalul „Valeria Peter Predescu”.

Referitor la festivalul de la Piatra Neamţ, Ioana Maria Unguraş spune că este fericită că a putut impresiona juriul prin portul popular şi interpretarea muzicii populare sălăjene în condiţiile în care concurenţa în cadrul concursului a fost foarte mare, prezentându-se la preselecţie talente din toate colţurile ţării. "Participarea la acest festival a însemnat pentru mine o testare a potenţialului artistic o modalitate de afirmare pe plan muzical şi, în acelaşi timp, posibilitatea de a lega prietenii cu tinere talente care duc mai departe muzica, portul şi tradiţia populară românească", spune ea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 27 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 58 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 16 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 50 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°