Şomerii din judeţul Vâlcea speră că-şi vor găsi mai repede un loc de muncă dacă învaţă o altă meserie. În general, persoanele care urmează acest curs au peste 40 de ani şi nicio speranţă că le va fi bine în România.
Peste 50 de şomeri s-au înscris în acest an la cursul de bucătar organizat de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor (CRFPA) Vâlcea. Mulţi dintre aceştia speră că viaţa li se va schimba în bine dacă învaţă tainele gastronomiei şi că, în cele din urmă, se vor putea angaja pe un salariu decent în străinătate.
În bucătăria Centrului l-am găsit pe Dănuţ, fost cadru militar şi didactic, care a rămas şomer în urma mai multor restructurări. La 52 de ani, acesta vrea să ia viaţa de la capăt în Elveţia.
„Am fost profesor patru ani, am predat Module de electrotehnică şi electronică la Grupul Şcolar „Căpitan Nicolae Pleşoianu” şi mi s-a restructurat postul. Până acum am trecut prin trei restructurări. Înainte să ajung la catedră am lucrat în Armată dar am fost restructurat şi de acolo, aşa că am fost nevoit să vin la curs, să învăţ meseria asta. Vreau să plec în Elveţia ca ajutor de bucătar, e o meserie frumoasă, plătită foarte bine. În paralel urmez şi cursuri de limbi străine la Biblioteca Judeţeană, la Centrul Europe Direct” , spune Dănuţ Dobriţoiu.
La rândul său, Florin, un şomer de 42 de ani din Râmnicu Vâlcea, vrea să plece la muncă în Germania. De câteva luni s-a întors în ţară pentru că patronul soţiei sale i-a promis că-l angajează şi pe el bucatar, dacă urmează un curs de recalificare.
„Patronii soţiei mele sunt de origine italiană şi deţin un restaurant în Germania. Mi-au spus că mă angajează şi pe mine ca bucătar dar să vin în ţară, să fac acest curs de recalificare. Dacă am un atestat sau o diplomă, mă pot angaja cu acte legale. Soţia mea lucrează de foarte mult timp