Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fond de garantare a pensiilor private

Publicat in Jurnalul, vineri 15 iunie 2007 ·

Pănă la sfărşitul anului va fi creat un fond de garantare a pensiilor private, cu rolul de a proteja contribuţiile angajaţilor la fondurile de pensii private dacă ar intra in incapacitate de plată.Prevedere - Măsură de siguranţă pentru bani

Pănă la sfărşitul anului va fi creat un fond de garantare a pensiilor private, cu rolul de a proteja contribuţiile angajaţilor la fondurile de pensii private dacă ar intra in incapacitate de plată.

Fondul de garantare trebuie utilizat doar in cazul in care compania dă faliment. "Administratorii de fonduri ne-au prezentat propunerile privind constituirea fondurilor de garantare, urmănd ca normele legale de constituire să fie adoptate in căteva săptămăni", a declarat Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

PENSII OBLIGATORII. In privinţa calendarului de introducere a pensiilor obligatorii administrate privat (pilonul II), Oancea a declarat că in luna august va incepe procesul de aderare la unul dintre cele zece fonduri de pensii care vor fi autorizate. Angajaţii de pănă in 35 de ani vor trebui să adere obligatoriu la un astfel de fond, iar persoanele cu vărsta intre 35 şi 45 de ani pot adera facultativ la aceste fonduri. "Pănă acum, nouă companii sunt in curs de autorizare pentru pilonul II şi pănă la sfărşitul anului vor fi minimum zece", a declarat Mircea Oancea. Preşedintele CSSPP este optimist in privinţa entuziasmului romănilor in acest domeniu, chiar dacă recunoaşte că informarea publicului lasă mult de dorit şi că "oamenii nu sunt foarte conştienţi de necesitatea economisirii". Nici companiile nu vor putea să demareze campanii publicitare pănă in momentul in care se vor anunţa condiţiile de aderare la aceste fonduri, susţine Mircea Oancea. "Campania publică de informare, care va fi demarată in luna iulie, a fost intărziată din cauză

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 20 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 15 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 35 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 47 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 13 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 20 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°