50 de universităţi de stat şi private din ţară îşi vor putea urmări studenţii după absolvire pentru a vedea câţi reuşesc să se angajeze, prin intermediul platformei www.joburi-absolventi.edu.ro, lansată luni de Ministerul Educaţiei.
Platforma www.joburi-absolventi.edu.ro lansată luni de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, oferă posibilitatea interconectării într-un spaţiu virtual a absolvenţilor, cadrelor didactice din universităţi, personalului specializat din Ministerul Educaţiei (MEN), pe de o parte, şi a companiilor interesate să ofere locuri de muncă pentru tineri absolvenţi, pe de altă parte.
Până acum, 50 de universităţi de stat şi private sunt conectate în prezent pe platformă, acesta fiind primul demers oficial de o asemenea amploare, susţin organizatorii.
Platforma permite culegerea datelor necesare monitorizării inserţiei pe piaţa muncii, prin completarea chestionarului de către alumni, fapt ce va permite elaborarea de rapoarte cu privire la inserţia absolvenţilor, atât la nivel de universitate, cât şi la nivelul MEN.
Premisa de la care această dezbatere a pornit este aceea că mulţi dintre absolvenţii cu studii superioare profesează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit.
Mecanism de monitorizare a nevoilor pieţei muncii
„Acest subiect nu poate fi discutat de unul singur. Atunci când vorbeşti de integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii, cred că universităţile trebuie să aibă un dialog cu cei care reprezintă piaţa muncii, cu partenerii noştri de zi cu zi [...]. Ecuaţia are mai multe necunoscute şi rolul acestui proiect, dar şi a altor discuţii, dezbateri, cercetări [...] este acela de a încerca să calibrăm atât educaţia, cât şi formarea continuă, dar să şi înţelegem mecanismele şi direcţiile după care se orientează piaţa. Rezultatele acestui proiect sunt foarte importante, dar cel mai important este, cred,