Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Mediașul, aproape salvat după remiza albă cu Rapid

Publicat in Adevarul, miercuri 5 mai 2010 · ·

Gaz Metan a mai acumulat un punct și este foarte aproape de a se salva de la retrogradare. Rapidul este tot mai departe de cupele europene după semieșecul de la Mediaș.

Mediașul a început mai curajos meciul cu Rapid decât a făcut-o la ultima partidă de acasă cu Gloria Bistrița. Kubala a fost mai incisiv în atac, sprijinit fiind mai mult de Eric și Alex Munteanu. În aceste condiții ocaziile au apărut încă din primul sfert de oră la poarta lui Bornescu, dar Kubala sau Eric au finalizat slab din poziții favorabile în minutele 16 și 19.

De partea cealaltă rapidiștii, cu șanse pur teoretice să ajungă pe loc de Europa League, au jucat plictisiți și lipsiți de obiectiv, în cuida încurajărilor venite de pe margine de la Andone. Herea a fost în poziție favorabilă, în minutul 23, dar rapidistul a luftat pe lângă balon de la numai 10 metri lateral dreapta de buturile lui Buchta. Tot Herea a fost la finalizare în minutul 29, dar balonul trimis de el cu capul a trecut peste poarta gazdelor. Kubala l-a mai încercat și el odată pe Bornescu de la 20 de metri, dar mingea a fost prea slabă ca să îl surprindă pe rapidist. Cea mai mare ocazie idn prima parte a meciului a avut-o Hoban. Gazistul a scăpat pe stânga, dar a șutat pe lângă poartă din 8 metri, Bornescu fiind bătut după ce a ieșit întârziat în întâmpinarea mijlocașului medieșean.

Repriză secundă slabă calitativ

Prima ocazie a reprizei secunde a aparținut noului intrat, Răduță, fotbalistul bucureștean trimițând cu capul periculos din 5 metri, dar Buchta a fost la post. Meciul s-a stins apoi încetul cu încetul, ambele echipe amenințând buturile adverse doar sporadic. Asta până în minutul 64, când Grigore a scăpat pe dreapta, l-a driblat pe Buchta, dar a tras pe lângă poartă din unghi, de la 5 metri.

Dudiță s scăpaat și el apoi în minutul 68 de dreapta, dar a preferat un șut la colțul scurt din 8 metri,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 41 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 56 minute
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Directorul Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, în Top 100 Manageri

Timpolis acum 52 minute
Ada Hausvater. Sursă foto: TNT Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024.   Capital Top 100 Manageri reprezintă rezultatul analizei desfășurate la

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°