Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu, la 81 de ani: "Omul are o mare calitate: uitarea"

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Preşedintele de onoare al PSD a împlinit joi 81 de ani şi a vorbit în faţa invitaţilor săi despre relaţia cu soţia sa, Nina, despre viaţa tensionată căreia acum încearcă să îi imprime un ritm echilibrat, despre faptul că are regrete, dar şi despre "calitatea esenţială a fiinţei umane, uitarea".

"Soţia mea a fost o fată şi o femeie activă, dar, după 1989, mi-a spus că e cu mine sufleteşte, dar să nu am pretenţia să fie la acţiuni de protocol. Şi şi-a ţinut cuvântul şi a fost bine, a făcut bine, mai ales că erau antecedente care trebuiau uitate", a spus Iliescu, citat de Mediafax.

"Am avut multe nopţi albe în viaţa mea, dar acum încerc să menţin un echilibru, la care soţia mă ajută foarte mult. Am o viaţă echilibrată, caut să-mi respect somnul. De-a lungul vieţii am avut foarte multe nopţi albe şi asta se resimte. Acum, la această vârstă, e nevoie să-şi respecţi somnul", a adăugat fostul preşedinte al României.

Ion Iliescu a vorbit şi despre calitatea esenţială a omului. "Omul are o mare calitate: uitarea. Uită ce nu-i convine şi rămâne în amintire cu ceea ce l-a hrănit de-a lungul vieţii. Asta e calitatea umană esenţială, apropo de secretul vieţii: să ştii să uiţi ceea ce trebuie să laşi uitării şi să reţii din viaţă ceea ce te-a menţinut, te-a susţinut", a spus Iliescu.

El a arătat că uitarea l-a ajutat de-a lungul vieţii, care nu a fost una uşoară, dimpotrivă: "Am avut o copilărie fără părinţi, fără mamă, fără tată, la bunicii după tată. La 15 ani am rămas orfan de tată, am rămas singurul bărbat în familie. Am fost patru fraţi, eu cel mai în vârstă. Sunt singurul care a rămas în viaţă, ceilalţi trei - unul a murit înainte de 89, ceilalţi doi în anii următori. Nu a fost o viaţă numai cu plăceri, din contra".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 32 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 20 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°