Aproape 700 de locuri de parcare vor fi date în folosinţă în 2-3 săptămâni pe locul fostei Autogări Militari, la ieşirea de pe Bulevardul Iuliu Maniu. Parcarea, ce are rolul de a decongestiona traficul din zonă, va fi utilă navetiştilor care vor avea unde să-şi parcheze maşinile personale pentru a continua călătoria prin oraş cu metroul sau cu RATB-ul.
Cea mai aglomerată intrare în Capitală este, potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, cea dinspre Autostrada Bucureşti-Piteşti. „Este urmată de DN 3, dinspre Brăneşti, chiar şi Colentina, deşi aici nu este legătură directă cu metroul“, a explicat un reprezentant al Centrului Infotrafic.
Ca o soluţie pentru decongestionarea traficului de pe Bulevardul Iuliu Maniu, Primăria Sectorului 6 derulează în prezent lucări de amenajare la o parcare în zona fostei Autogări Militari.
Aceasta este şi prima parcare din Bucureşti special construită aproape de marginea oraşului cu scopul de a-i ajuta pe cei care vin cu maşinile personale din comunele din apropiere de cartierul Militari.
Până acum, şoferii care vin spre serviciu din localităţi precum Chiajna sau Ciorogârla erau nevoiţi să-şi parcheze maşinile chiar pe bulevard sau pe străduţe, ocupând locurile riveranilor.
Suprafaţa pe care se construieşte este de aproximativ 17.000 de metri pătraţi şi va cuprinde în jur de 700 de locuri de parcare. „Intersecţia este mai mereu blocată din cauza numărului mare de maşini care intră în Bucureşti de pe Autostrada A1 şi a autoturismelor parcate la voia întâmplării. Sunt convins că venim în întâmpinarea multor şoferi care vor prefera să îşi lase maşinile în siguranţă în această parcare şi să se deplaseze prin Bucureşti cu metroul sau cu RATB-ul“, a declarat primarul Cristian Poteraş.
Locuri şi pentru microbuze
Câţiva muncitori lucrau, ieri, de zor la parcajul care, spun ei, va fi