Introducerea mai multor maşini electrice în circulaţie ar putea creşte emisiile de CO2, au anunţat, luni, trei grupuri importante care activează în domeniul protecţiei mediului şi care au emis o avertizare către UE, având în vedere faptul că aceasta se pregăteşte să susţină noua tehnologie, informează The Hindu.
Cele trei grupuri solicită o anulare a aşa-numitelor "supercredite" menţionate în legile Uniunii Europene privind emisiile autovehiculelor, credite care le permit producătorilor să înregistreze maşinile electrice drept vehicule cu emisii zero.
Miniştrii pentru Industrie din cadrul UE se vor întâlni, marţi, la San Sebastian, Spania, pentru a aproba un plan de acţiune pentru dezvoltarea maşinilor electrice. Iniţiativa a fost prezentată în ianuarie drept o prioritate de frunte pentru preşedinţia spaniolă a UE, programată să-şi încheie mandatul înainte de 30 iunie.
De aceea, grupurile de protecţie a mediului doresc ca UE şi guvernele naţionale să se asigure că maşinile electrice sunt încărcate prin folosirea electricităţii produse din surse regenerabile, cum ar fi cea solară sau eoliană.
Avem nevoie de maşini electrice inteligente, care să interacţioneze cu reţelele electrice inteligente, astfel încât maşinile să se poată încărca cu putere obţinută din surse regenerabile, a declarat Franziska Achterberg, reprezentantul Organizaţiei Greenpeace.