Doamna serioasa ajunsa la varsta a doua, poate un pic supraponderala si lipsita de sprinteneala de altadata, dar cu situatie materiala solida, divortata si recasatorita, licentiata in stiinte exacte si politica, gospodina impecabila (gatesc excelent si tin casa in perfecta ordine, cu toata aparatura stralucitoare si functionala), poliglota, fara copii in intretinere, dar cu activitate sociala
intensa printre familiile mai sarace din cartier, foarte prinsa cu activitati in comitete si comisii, dar pe care nu le pune niciodata la ora pranzului, care este sacra, sau dupa ora 17.00, cand incuie usa si se retrage punctual in mijlocul familiei, are placerea sa va invite la Berlin la sarbatorirea zilei sale de nastere.
Nu, nu e vorba de doamna cancelar Angela Merkel, presedinta in exercitiu a UE, desi, dupa toate semnele, s-ar fi putut foarte bine. Ci este vorba chiar de Uniunea Europeana ca atare, care, dupa cum ati aflat deja din presa, implineste zilele astea 50 de ani.
Problema sa cea mare, la o jumatate de secol de la infiintare, este aceea cu care se confrunta toate matusile noastre generoase si fara mostenitori: ne-am obisnuit atat de mult cu sprijinul lor robust si neconditionat incat le luam drept un dat natural prezenta si calitatile, iar de la un moment incolo incepem sa le observam doar defectele.
Cu o asemenea „orbire la succes” a cetatenilor are de luptat azi si Comisia Europeana care, in multe privinte, a mers mai departe decat au sperat chiar parintii ei fondatori in anii ‘50. Dincolo de o piata comuna de marfuri, oricum nu usor de construit, cine s-ar fi gandit pe-atunci la cetatenie si pasaport, piata a muncii comuna si moneda unica?
Este pana la urma un miracol cum s-a progresat permanent in aceasta directie, deceniu dupa deceniu, in conditii de libertate de exprimare democratica nationala, adica
