Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retragerea Poloniei din Irak

Publicat in Jurnalul, miercuri 29 octombrie 2008 ·

Trupele poloneze şi-au încheiat misiunea pe care o aveau în Irak, după cinci ani în care au fost în miezul luptelor. Spre deosebire de România, Polonia a participat chiar de la începutul invaziei coordonate de americani din 2003, prin GROM – forţele sale speciale în complicate şi aproape sinucigaşe misiuni.

Puterea de acţiune în Irak a GROM a creat o aureolă în jurul unităţii, care astăzi este considerată una dintre cele mai bune formaţiuni de acest gen din lume. În cei cinci ani de prezenţă în Irak, Polonia a avut 15.000 de militari. Din păcate, şi pierderile de vieţi omeneşti au fost pe măsură, comparativ cu celelalte ţări din estul Europei care au avut forţe în teatrul de operaţii. Au fost aduşi acasă, în sicrie, 22 de militari, iar alţi 116 au fost răniţi. Totodată, au mai murit doi jurnalişti şi un ofiţer de protecţie.

În mod firesc, acum în Polonia s-a tras linie şi societatea poloneză face bilanţul. Câştigul Varşoviei constă, fără doar şi poate, în antrenarea unei mari părţi a Armatei în misiuni de o deosebită complexitate în vreme de război şi apoi de rezistenţă a insurgenţilor. Aria de responsabilitate a forţelor poloneze a atins întinderea maximă în momentul în care au preluat comanda Diviziei Multinaţionale Centru Sud. Acest lucru a însemnat o monitorizare, împreună cu militari din alte state, printre care şi România, a 65.632 de kilometri pătraţi în care locuiesc cinci milioane de irakieni. Divizia a fost implicată chiar din 2003 în stabilizarea zonei central-sudice şi în antrenarea forţelor irakiene.

Apoi, din punct de vedere politic, prezenţa în plutonul aliniat de Washington i-a făcut vizibili pe polonezi la nivelul mapamondului şi s-au deschis uşi. Polonia a fost catalogată de oficialii americani, în repetate rânduri, drept un stat aliat special şi de nădejde. Dar ceva se întâmplă cu statele est-europene c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°