Chiar înainte de a te naşte, aş spune, dacă ghinionul te-a aruncat într-un mediu mai puţin favorizat.
„Ce bine e aici, ca la hotel”, mi-a spus vecinul de salon al bunicului meu. Şi, într-adevăr, în Pavilionul 6 al Spitalului de boli infecţioase, condiţiile sunt decente, e curat, e linişte, personalul medical e atent. Prima reacţie e de mirare. Şi de bucurie. Am avut noroc… Pentru că numai norocul îţi poate da sentimentul firescului în spitalele de stat din România. „Doar că, a mai adăugat omul acela simplu, de la ţară, cu un bun-simţ elementar, mi-a luat o noapte întreagă ca să ajung aici.” „Cum aşa?”, m-am nedumerit eu, din lipsă de experienţă. Foarte simplu: la Urgenţe a trebuit să aştepte de la orele 23 până la 5 dimineaţa pentru ca cineva să-l consulte şi să-i completeze un formular pe baza căruia să poată fi internat la Infecţioase. Cu toate că omul s-a plâns, în mod repetat, că îl doare foarte tare în piept, că nu mai poate respira, că nu poate sta întins. O doamnă doctor de la ORL l-a întrebat rece dacă îl doare traheea, omul i-a răspuns simplu că el nu se pricepe la termeni medicali, dar că îi poate arăta unde îl doare şi i-a indicat zona pieptului, la care doamna doctor s-a luminat deodată la faţă, de parcă tocmai salvase o viaţă şi i-a spus că domeniul ei de activitate îl reprezintă zona corpului de la gât în sus. Şi au mai trecut vreo două ceasuri. Către dimineaţă, o asistentă s-a îndurat, văzându-l pe bietul om perpelindu-se în suferinţă tot aşteptând hârţoaga izbăvitoare, care să-i permită internarea şi i-a şoptit discret: „Domnu, daţi-i ceva la doamna doctor, că altfel nu vă face hârtia!” Omul s-a scotocit prin buzunare, a stors vreo 30 de lei, în bancnote mici şi deodată lucrurile au început să funcţioneze, şi-a primit biletul şi a ajuns, după o noapte chinuitoare, pe patul de spital. Sigur, ascultând relatarea, ceva s-a revoltat în mine: că