Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un Guvern dus cu pluta

Publicat in Jurnalul, marți 29 iunie 2010 ·

Ce nenorociri trebuie să se mai abată peste România ca să scăpăm de Boc?

Inundaţiile catastrofale din Moldova de Nord arată încă o dată cât de de­parte de suferinţele oamenilor se pla­sează autorităţile centrale. Guvernul Boc şi-a dovedit repetat incapacita­tea de a reacţiona la starea de criză. A fost nevoie ca puhoaiele să ia viaţa a zeci de oameni până când să por­nească spre locul dezastrului şi pri­mul-ministru Boc. Politicienii pu­terii erau prinşi ieri dimineaţă în lupta crân­cenă din Parlament ca să-şi im­pu­nă calamităţile propuse în condu­cerile Televiziunii şi Radioului pu­blice. Miniştrii care ar fi trebuit să fie la butoanele acţiunii de ajutorare a si­nis­traţilor erau blocaţi pentru a o vota pe şpăguitoarea apariţiilor PDL pe sticlă!!!

După noaptea cruntă de la Dorohoi, până spre prânz, marţi, nu ajun­se­­­se la faţa locului nici un parlamentar din circumscripţia electorală! Soli­da­­ritatea cerută de autorităţi a dat în­că o probă a vorbelor găunoase care, mai ales în situaţii dra­matice, provoacă furia oamenilor.

Premierul Boc a survolat zona doar într-un exerciţiu de imagine. Şi Suceava şi Botoşani ar fi trebuit să fie de ani buni nu locurile unde oile sunt folosite la scrieri de bun-venit pe dealuri, ci ţinta unor ample lucrări de apărare contra inundaţiilor, a acţiunilor de împădurire. La Dorohoi, versanţii cheliţi de drujbe nu au putut reţine nimic din ruperea de nori. Râurile Jijia şi Buhai au ieşit din maluri şi au atacat oraşul prin porţiunile unde nu există nici o lucrare de protecţie împotriva inundaţiilor. Situaţia se poate repeta în mii de locuri din ţară care ar fi trebuit protejate conform planului naţional pe care s-a aşezat praful.

De aceste lucrări Guvernul şi autorităţile locale îşi aduc aminte doar când vin peste oameni stihiile naturii. Guvernarea iresponsabilă, fără program, f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 4 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum 57 minute
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°