OMV, acţionarul majoritar al OMV Petrom, vrea să transforme România din importator în exportator de gaze naturale, iar resursele din Marea Neagră înseamnă "gaze pentru Europa", a declarat directorul general al grupului austriac, Gerhard Roiss.
"Marea Neagră înseamnă gaz european pentru Europa. (...) Ţinta noastră este să facem din România un exportator de gaze", a afirmat Roiss, într-o conferinţă de presă susţinută la Viena.
Transformarea României într-un exportator de gaze presupune investiţii de miliarde de euro, iar gazele care ar putea fi extrase din Marea Neagră ar putea fi exportate în ţările vecine, unde sunt pieţe în creştere.
"Cheia este să facem România independentă de importurile de gaze. (...) Partea bună este că în jurul României sunt pieţe în creştere", a spus Roiss.
El a adăugat că printre ţările unde ar putea fi exportate gaze extrase din Marea Neagră se numără Turcia şi Bulgaria.
Turcia are o economie în creştere şi are nevoie de cantităţi semnificative de energie, iar Bulgaria este dependentă aproape integral de importurile de gaze de la Gazprom.
La rândul său, responsabilul de activităţile de gaz şi electricitate din OMV, Hans-Peter Floren, a spus că în primul rând gazele din Marea Neagra vor fi destinate consumului României.
OMV Petrom şi compania americană Exxon explorează în comun mai multe perimetre petroliere în Marea Neagră, unde au descoperit la începutul anului un zăcământ evaluat la 42-84 miliarde metri cubi de gaz. Anul viitor cele două companii au în plan să foreze mai multe sonde explorare şi în alte perimetre din Marea Neagră.
În opinia lui Floren, cu siguranţă există potenţial de gaze de şist în România, dar întrebarea este dacă poate fi extras în condiţii de eficienţă economică.
Roiss a adăugat că în viitor creşterea OMV va veni din exploare, sector în care grupul austriac a