Compania Emo din Vaslui, care ofera servicii de proiectare si arhitectura pentru constructii, a primit in august 140.000 de euro de la UE, suma pe care a solicitat-o pentru achizitionarea unui server, a unor multiplicatoare de mare capacitate, a unui ploter, softuri, scaner, calculatoare si un generator de energie electrica.
Proiectul „Dezvoltare capacitate prestari servicii SC Compania Emo SRL Vaslui", care are o valoare totala de 238.000 de euro, a fost depus in 2008 in luna mai si a fost semnat pe 30 mai anul acesta. Proiectul a fost conceput intr-o singura etapa, aceea de achizitionare a echipamentelor, astfel ca Ovidiu Opacinschi, directorul general al Emo, a depus cererea de rambursare la ADR Nord-Est (Agentia pentru dezvoltare regionala nord-est) in luna iunie. „In august am primit cei 140.000 de euro. Nu ma asteptam sa primim banii atat de repede", spune directorul Emo. El precizeaza ca un avantaj a fost faptul ca inca din momentul in care a fost instiintat de aprobarea proiectului a cautat ofertele cele mai bune pentru a achizitiona aparatura si software-ul din proiect. „Am avut si avantajul ca am gasit firmele de unde sa facem achizitii inainte de a semna contractul, astfel incat totul s-a derulat foarte repede."
Echipamentele au fost achizitionate de la mai multe firme din UE. „Am dotat firma la cel mai inalt nivel tehnologic. Aveam nevoie de tehnologie moderna pentru sediul pe care l-am construit acum cativa ani. In urma implementarii proiectului va creste calitatea si productivitatea muncii."
Firma are 15 angajati, ingineri si arhitecti, din care cinci locuri de munca au fost create in urma proiectului cu banii europeni. Anul trecut, Compania Emo a rulat afaceri de peste 500.000 de euro, insa in acest an, directorul companiei asteapta o reducere a acesteia. „Cifra de afaceri va scadea in acest an. Cu toate acestea, aceasta perioada de