Prin intermediul TelVerde, Consiliul Naţional al Audiovizualului oferă un serviciu telefonic gratuit, destinat semnalării cazurilor de încălcare a protecţiei copilului în domeniul audiovizualului.
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a lansat un număr de TelVerde, 0800.888.555, la care copiii şi adulţii pot suna pentru a semnala CNA programe, sau aspecte din emisiuni care încalcă drepturile minorului.
Prin intermediul TelVerde, CNA oferă un serviciu telefonic gratuit, destinat semnalării cazurilor de încălcare a protecţiei copilului în domeniul audiovizualului, potrivit unui acord-cadru de coordonare a acţiunilor privind promovarea drepturilor minorilor în audiovizual.
CNA va asigura, în perioada 1-5 aprilie, prezenţa experţilor săi în şcoli din Capitală, în cadrul programului “Şcoala Altfel”, în scopul cunoaşterii drepturilor şi libertăţilor copiilor în audiovizual.
”Consiliul Național al Audiovizualului lansează numărul de TelVerde: 0.800.888.555, la care pot suna atât copii lăsați singuri în fața televizorului, cât și adulții care vor să ia atitudine față de conținutul programelor audiovizuale prin susținerea petiției online a instituției noastre”, prezidează CNA, într-un comunicat.
Lansarea numărului de TelVerde vine la câteva zile după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a organizat, pe 8 martie, la Palatul Parlamentului, dezbaterea "Nu vă uitați copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău".