Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ADMITERE DE TOAMNĂ 2012. Locuri disponibile la stat şi la privat

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 septembrie 2012 ·

Facultăţile pun la bătaie un număr uriaş de locuri în această sesiune. Câteva mii dintre ele sunt fără taxă. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

În această toamnă, aproape că nu există universitate de stat fără locuri la buget. Explicaţia e simplă: spre deosebire de anii anteriori, când astfel de locuri erau o raritate pentru sesiunea din toamnă, acum facultăţile au avut candidaţi puţini la sesiunea din vară. Prin urmare, cei care au luat Bac-ul în toamnă pot opta între stat şi privat, iar cu puţin noroc pot prinde un loc la buget.

Universitatea din Bucureşti, spre exemplu, mai are 413 locuri fără taxă şi aproape 1.300 cu taxă. La "Gheorghe Asachi" din Iaşi oferta este şi mai generoasă: din cele 9.300 de locuri disponibile în acest an, s-au ocupat în prima sesiune doar 3.200.

Fac notă discordantă în acest an Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, care nu mai are niciun loc bugetat (însă are 820 la taxă) şi Universităţile de Medicină şi Farmacie din ţară.

UMF Bucureşti nu mai are niciun loc disponibil, nici la buget, nici la taxă, iar UMF Iaşi se află aproape în aceeaşi situaţie. Cele 31 de locuri disponibile la Iaşi, în regim cu taxă, sunt destinate exclusiv celor ce încep acum a doua facultate.

Şansa viitorilor medicinişti este UMF Târgu Mureş, care, în acest an, organizează pentru prima dată sesiune de admitere de toamnă. Conform rectorului Leonard Azamfirei, sunt disponibile, în regim cu taxă, următoarele locuri: Farmacie- 20, Asistent de farmacie- 30, Educaţie fizică şi sportivă- 20, Nutriţie- 4. O altă variantă pentru cei ce vor să facă medicina o reprezintă universităţile private, unde locuri sunt berechet, pentru toate specializările medicale.

Dosarul de înscriere

Actele necesare pentru înscriere sunt următoarele: Fişă-tip de înscriere, Diploma de bacalaureat sau echivalenta acesteia, în original sau copie legalizată, Certificatu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 12 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 53 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 48 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°