Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte concedieri în Grecia. 25% din angajaţii băncilor vor fi restructuraţi

Publicat in Antena 3, luni 4 noiembrie 2013 ·

Băncile din Grecia închid în fiecare zi lucrătoare 2-3 filiale, deoarece creditorii locali trebuie să-şi înjumătăţească mărimea comparativ cu perioada de dinaintea crizei financiare, potrivit unei analize a site-ului ekathimerini.com, informează Agerpres.

Drept urmare, circa un sfert din angajaţii unităţilor vancare vor fi concediaţi până la finele anului 2017.

Din 2010 şi până în 2012, băncile şi-au redus cu 300 numărul de filiale şi cu 5.000 numărul de angajaţi. Ca rezultat, la sfârşitul anului trecut, în sectorul bancar elen erau 3.453 de sucursale şi 54.751 de angajaţi.

Dar aceste tendinţe sunt doar la început. Conform planurilor de restructurare a celor patru bănci de importanţă sistemică din Grecia, reţeaua lor combinată va scădea cu 1.000 de filiale şi vor fi concediaţi 13.500 de angajaţi, până la sfârşitul lui 2017, adică o reducere cu 30% a numărului de filiale şi cu 25% a numărului de angajaţi.

La sfârşitul lui 2012, reţeaua combinată a băncilor din Grecia se ridica la 3.350 de filiale.

La sfârşitul primului trimestru din 2013, Piraeus avea cea mai mare reţea, de 1.300 de unităţi, urmată de Alpha, cu 730 de filiale, Eurobank cu 630 de sucursale, şi National Bank of Greece, cu 500 de unităţi. Numărul de angajaţi din cele patru mari bănci de importanţă sistemică va fi redus cu peste 20%, de la aproximativ 43.000 de persoane în prezent.

Reducerile de costuri în urma recentelor achiziţii, împreună cu o scădere suplimentară a costurilor de finanţare şi o încetinire a deteriorării calităţii activelor, ar putea îmbunătăţi profitabilitatea băncilor pe plan intern în 2013 şi 2014, apreciază Fitch.

Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alph

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 35 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 26 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 47 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°