Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stadionul Ion Oblemenco este în paragină, după doi ani de la dezafilierea Universităţii Craiova. "Peste tot sunt gunoaie, scaunele au fost rupte, iar în locul lor cresc arbuşti"

Publicat in Gandul, marți 11 septembrie 2012 · ·

Stadionul Ion Oblemenco, simbolul Universităţii Craiova, este de aproape doi ani în paragină. De când a fost dezafiliată echipa de fotbal, nimeni nu a mai investit niciun leu în stadion, astfel că acum o mare parte din scaune sunt distruse, arena e plină de gropi şi au crescut arbuşti în tribune.

Craiovenii spun că atmosfera de pe Stadionul Ion Oblemenco, la meciurile Universităţii Craiova, era deosebită, cum rar se întâlneşte pe arenele din România. La fiecare meci, tribunele erau pline, iar suporterii cântau cât îi ţineau puterile imnuri pentru a-i încuraja pe jucători. Acum însă stadionul este pustiu, doar copiii de la şcolile sportive mai aleargă în incinta acestuia, iar câinii vagabonzi îşi găsesc adăpost.

Porţile au fost demontate, iar pista pe care se antrenau jucătorii a crapat, iar printre crăpături a crescut iarba.

"Peste tot sunt gunoaie, scaunele au fost rupte, iar în locul lor cresc efectiv arbuşti de un metru şi jumătate. Este incredibil ce s-a putut alege din acest stadion, care era simbolul nostru. Îmi aduc aminte că la fiecare meci era plin ochi şi îmi pare rău că nu îmi mai pot duce copiii să simtă şi ei aceeaşi atmosferă. Acum, ei văd meciuri doar la televizor. Chiar îmi pare rău", a spus Adrian Afrem, un suporter al Universităţii Craiova.

Singurul lucru care mai aminteşte de victoriile Universităţii Craiova este panoul publicitar de la intrarea în stadion, pe care este trecut palmaresul echipei şi cele mai importante meciuri câştigate.

Stadionul se află în această stare de aproape doi ani. Primăria nu a mai dat bani pentru întreţinerea stadionului pentru că se află în litigiu cu Adrian Mititelu, finanţatorul clubului de fotbal.

Primăria a cerut evacuarea stadionului la începutul anului 2010, după ce contractul de concesiune dintre primărie şi clubul de fotbal s-a încheiat la termen.

"În «Ion Oblemenc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 5 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 52 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Kosovo respinge condițiile de aderare la Consiliul Europei. Autonomia sârbilor este motivul disputei

HotNews acum 20 minute
Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP, preluată de Agerpres. Premierul din Kosovo

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°