În 1979, la Editura Cartea Românească apărea cea de-a doua ediţie, adăugită, a volumului de interviuri "Sub semnul întrebării" publicat de scriitorul Adrian Păunescu. O călătorie prin lumi minunate, populate cu oameni minunaţi, de care astăzi ne e dor şi ale căror cuvinte trăiesc astăzi cu aceeaşi forţă, deschizând căi nenumărate spre poveştile pe care ei au ştiut să le spună mai bine ca nimeni alţii. La 29 ianuarie 1971, Adrian Păunescu îl întâlnea la Chicago pe Mircea Eliade... Redăm pasaje importante din interviul pe care marele istoric al religiilor i l-a acordat poetului Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu: Vă întreb, dle Mircea Eliade, ce s-a întâmplat în cei 30 de ani de când aţi plecat din ţară. Ştiţi probabil că în acest timp în ţară s-au petrecut multe, ca, de exemplu, naşterea generaţiei mele. Noi am fost născuţi după plecarea dumneavoastră şi faptul, mai mult decât simpla pronunţare a cifrei 30, arată că, totuşi, e un timp lung, dureros, de când aţi părăsit România. Să începem discuţia noastră, dle Mircea Eliade, cu sentimentul că lipsiţi de foarte mult timp din ţară.

Mircea Eliade: Da. În acest an, în martie, sunt 31 de ani. Am fost trimis consilier cultural la Londra, după aceea am fost trimis la Lisabona. După război am fost invitat să ţin cursuri la Sorbona, la Paris, şi atunci am rămas. Ce-am făcut? Evident, simţind de la un moment dat că n-am să mai pot publica în româneşte, m-am concentrat asupra operei, să spunem, de istoria religiilor şi filosofia culturii, şi atunci, ţinând acele cursuri la Sorbona, am început să scriu, izbutind să termin cărţi începute în ţară. E inutil să intrăm în detalii bibliografice, ar fi cu toate cam 15 volume de ştiinţă sau filozofie, iar de vreo 10-15 ani încoace am scris şi literatură, şi asta ar mai fi 5-6 volume, în afara cărţilor pe care încă nu le-am publicat.

Din 1932 până în 1940,