Reprezentanţii Poliţiei Comunitare Arad au anunţat astăzi încheierea proiectului „Cu NOI, pentru siguranța VOASTRĂ”. Acesta a început în data de 19 octombrie, iar primii elevi implicaţi au fost cei de la Școla Generală „Aurel Vlaicu” din Arad.
La acest proiect au participat 86 de elevi de la 14 instituţii de învăţământ din Arad.
Toţi aceştia au luat contact cu viața de polițist comunitar. Ei au fost însoțiți și îndrumați de membrii echipei de proiect, condusă de Nicoleta Belean.
Participanților la proiect le-a fost prezentată amănunțit modalitatea concretă de acțiune în diferitele servicii ale Poliției Comunitare – ordine publică, dispecerat-intervenție rapidă, siguranță rutieră sau control comercial – fiind totodată familiarizați cu tainele fluidizării traficului rutier în condițiile unui oraș aglomerat cum este Aradul, a acțiunii rapide în situații limită impuse de primirea unor apeluri de urgență la numărul 0257-939.
De asemenea, elevilor le-au fost prezentate exemple de posibile urmări ale nerespectării unor norme legale, toate acestea având ca scop imediat inducerea unei stări de siguranță și de încredere în rândul tinerilor.
„Am inițiat acest proiect unic în felul său, cu intenția declarată de a constribui la o mai bună cunoaștere a activității noastre, dar mai ales de a transmite tinerei generații încrederea că Poliția Comunitară, ca instituție de siguranță publică este capabilă să-și ducă la îndeplinire menirea. Totodată, ne-am propus să transmitem tinerilor elevi de gimnaziu sentimentul că respectul față de normele legale este calea sigură pentru instituirea unui climat de siguranță în municipiul nostru”, a spus Viorica Graur, directorul Poliției Comunitare Arad.