"În cultura românească dansul este cea din urmă venită dintre arte. Coregrafia nu are, încă, un sfert de veac de istorie. Deaceia estetica ei e mai puţin accesibilă publicului; magia ei turbură şi nelinişteşte prea mult. Suntem obişnuiţi cu spectacolele de dramă, unde gestul are altă funcţiune şi alt sens decât în dans. Suntem obişnuiţi să confundăm emoţiile pe care ni le dă gestul dramatic şi gestul coregrafic. Şi toate acestea pentrucă în cultura românească drama îşi are o destul de îndelungată istorie - pe când dansul deabia acum se realizează. În dramă, gestul exprimă şi comunică o stare sufletească, o emoţie sau o nedumerire; el este numai vehiculul prin care se exteriorizează o stare interioară. Deaceia arta dramatică violentează conştiinţa, îi împlântă emoţii tari, răscolitoare, o fragmentează, o face să-şi depăşească limitele şi o scoate din sine. Dansul, dimpotrivă, pleacă dela gest, nu ajunge la el. Dansul este o interiorizare a gestului, şi aici gestul nu slujeşte drept vehiculul unei emoţii, ci el creiază emoţia. Un gest perfect provoacă - şi în sufletul dansatorului, şi în conştiinţa publicului - o emoţie

pe care artistul nu o putea anticipa, nu o putea intui, înainte de îndeplinirea gestului. Aici gestul este întotdeauna înaintea emoţiei. Fără îndoială că există o prealabilă tensiune, dar emoţia specifică, se transmite şi contagiază prin gest. Deaceia dansul nu poate provoca în conştiinţa celor cari îl contemplă o emoţie violentă, o eşire din sine - ca la dramă - ci, dimpotrivă, el comunică o armonie interioară, o reculegere, o adunare în sine. Contemplaţia dansului aduce acea asimilare magică a mişcărilor de armonie cosmică, a gesturilor perfecte, instaurate de imperiala plutire a sorilor. Este într'un gest bine realizat toată bucuria omului care transcendă mişcările inerte, obscure sau incoherente ale acestei condiţii terestre - şi se i