Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Autorităţile se plâng, cerşetorii fac avere (CAMPANIE)

Publicat in Adevarul, vineri 3 iulie 2009 · · ·

În doar o săptămână, în urma unor campanii anti-cerşetori, desfăşurată în cele două oraşe din Transilvania, 70% din oamenii străzii au dispărut din oraş.

Mai citiţi şi:

De ce nu scapă sucevenii de cerşetori

Salariu de cerşetor: 1.200 de lei lunar

Îşi trăiesc copilăria din mila publică

Zilele Oraşului, raiul cerşetorilor

CAMPANIE „ADEVĂRUL DE SEARĂ“ SUCEAVA

„Adevărul de Seară“ a început de luni, 22 iunie, campania „Scăpaţi-ne de cerşetori!”. Sucevenii vor putea dezbate pe suceava.adevarul.ro problemele pe care le-au avut din cauza cerşetorilor, dacă au fost agresaţi de aceştia şi dacă au încercat să semnaleze vreunei instituţii cazuri de copii văzuţi cerşind la colţ de stradă. Problemele semnalate de cititori pe site-ul Adevărul vor fi publicate în paginile cotidianului „Adevărul de Seară“.

Autorităţile locale sucevene se mişcă cu viteza melcului cînd vine vorba de promptitudinea cu care rezolvă problemele. Deşi în urmă cu o săptămână am tras semnalul de alarmă anunţându-i pe edili că oraşul este sufocat de cerşetori, iar sucevenii sunt sătui de ei, aceştia nu au luat încă nicio măsură.

Poliţiştii nu au autoritate

Mai mult, unii dintre cei care ar trebui să rezolve această problemă se plâng că nu au autoritate. Un astfel de incident, demn de „cascadorii râsului”, a avut loc ieri. Aflat pe teren, un reporter „Adevărul de Seară” a observat cum doi poliţişti comunitari treceau pe lângă un cerşetor. Văzându-se fotografiaţi, aceştia nu s-au interesat de persoana ce stătea cu mâna întinsă, ci au început să se plângă că nu au autoritate în faţa cerşetorilor.

Cum au rezolvat alţii problema

Nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre modul în care au privit problema autorităţile locale orădene. Pentru a scăpa de cerşetori, Primăria din Oradea a împărţit în oraş 12.000 de fluturaşi, a amplasat circa 50 de pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 39 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Program Carrefour de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în 3, 4 și 5 mai

HotNews acum 28 minute
Program Carrefour de Paște 2024. Carrefour România a anunțat care va fi programul special pentru perioada sărbătorilor pascale. CarrefourFoto: Emilio100 / Dreamstime.com Programul se aplică tuturor formatelor de magazine din rețeaua Carrefour. Clien

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 2 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 4 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 5 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 46 minute
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°