Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PNL căută ministru pentru Justiţie. Vezi lista posibililor candidaţi pentru acest portofoliul

Publicat in Romania TV, marți 2 aprilie 2013 ·

PNL va propune un alt ministru al justiţiei, iar numele lui îl vom afla miercuri, după şedinţa partidului. Noul ministru are ca sarcina deblocarea situaţiei din justiţie. Potrivit România TV, favoriţi la desemnare sunt mai mulţi lideri importanţi ai partidului, dar şi candidaţi-surpriză.

Potrivit România TV, portofoliul Justiţiei ar putea fi preluat chiar de numărul 2 din PNL, prim-vicepreşedintele Klaus Johannis.

Pe lista ministeriabililor cu care lucrează liberalii mai apar europarlamentarul Norica Nicolai şi senatorul Tudor Chiuariu. Eventuala numire a unuia dintre cei doi ar putea duce la un conflict cu preşedintele Traian Băsescu, fiind cunoscute relaţiile glaciale pe care le are cu cei doi. Şeful statului a refuzat numirea lui Nicolai la acest minister în timpul guvernării Tăriceanu, iar Chiuariu a avut un conflict deschis cu Traian Băsescu, în perioada cât a fost ministru al Justiţiei.

PNL ia în calcul şi numirea unui tehnocrat. Este vorba de Ovidiu Puţura, actualmente secretar de stat în Ministerul de Justiţie. Corneliu Bârsan, judecător la CEDO, ar fi fost recomandat de către preşedintele comisiei juridice din Senat, Tudor Chiuariu. "Asta e opinia mea, dar nu au fost discuţii în acest sens", a declarat Chiuariu la România TV.

O altă variantă este chiar un fost consilier al preşedintelui Băsescu, Renate Weber, care este acum europarlamentar. Nu în ultimul rând, se analizează şi posibilitatea numirii senatorului Victor Ciorbea, fost prim-ministru în guvernarea CDR.

PNL îşi va asuma în continuare Ministerul Justiţiei, decizia finală în privinţa propunerii pe care liberalii i-o vor face premierului urmând să fie luată Biroului Politic Naţional al partidului. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că îi este "neclar" ce s-a îmtâmplat la CSM la şedinţa la care a luat parte premierul Victor Ponta, că aşteaptă clarificări

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 10 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 6 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 10 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 11 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 5 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 7 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 8 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 13 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Vremea

București
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°