Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicul ortoped de la Spitalul de Urgenţă Craiova prins luând mită a fost arestat

Publicat in Adevarul, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Medicul ortoped de la Spitalul de Urgenţă Craiova, prins în flagrant, marţi dimineaţă, în timp ce lua mită de la o pacientă pentru a-i face o intervenţie chirurgicală, a fost arestat preventiv pentru 20 de zile, decizia Tribunalului Dolj nefiind definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

Potrivit magistraţilor de la Tribunalul Dolj, medicul ortoped Dan Nelu Anuşca a ajuns, miercuri, în faţa instanţei, iar în urma unei şedinţe care a durat mai bine de o oră judecătorii au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 20 de zile, potrivit Mediafax.

Decizia de miercuri a magistraţilor Tribunalului Dolj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.

De altfel, avocaţii medicului au anunţat deja că vor contesta decizia la Curtea de Apel Craiova.

Medicul ortoped de la Spitalul de Urgenţă Craiova, prins în flagrant, marţi dimineaţă, în timp ce lua mită, a fost reţinut în aceeaşi zi, pentru 24 de ore, de către procurori, fiind acuzat că a cerut 2.000 de lei unei paciente, în două tranşe, ca să îi facă o intervenţie chirurgicală la talpă.

Potrivit anchetatorilor, Dan Nelu Anuşca a fost ridicat, marţi dimineaţă, de către procurori chiar din sala de tratament a Secţei de Ortopedie, după ce i-ar fi cerut unei femei suma de 2.000 de lei pentru a face o intervenţie chirurgicală.

Procurorii au intervenit după ce denunţătoarea, într-o primă fază, i-ar fi dat medicului 800 de lei luni seară şi, conform înţelegerii, urma ca marţi să-i dea diferenţa de 1.200 de lei.

Banii din prima tranşă au fost marcaţi cu inscripţia "mită" şi o parte din ei au fost găsiţi marţi asupra medicului.

În plus, doctorul i-ar fi cerut pacientei şi 400 de euro pentru a cumpăra nişte şuruburi necesare efectuării intervenţiei chirurgicale.

Medicul a fost monitorizat timp de câteva săptămâni de către ofiţerii SRI, iar flagrantul a fost rea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 5 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°