Sorin Ovidiu Vîntu îşi va prelungi perioada petrecută în puşcărie dacă instanţele superioare îi menţin pedeapsa de doi ani pe care i-au administrat-o ieri judecătorii Tribunalului Bucureşti în dosarul în care este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa. Acum, Vîntu execută un an de puşcărie pentru şantajarea omului de afaceri Sebastian Ghiţă.
Noua pedeapsă de doi ani închisoare i-a fost administrată lui Vîntu într-un dosar în care este acuzat că a finanţat sustragerea lui Nicolae Popa, părintele FNI, de la executarea a 15 ani închisoare.
În 2006, Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă, alături de Ioana Maria Vlas, pentru fraudarea FNI cu peste 3.300 miliarde lei vechi. Reamintim că în anul 2000, la Fondul Naţional de Investiţii şi-au pierdut banii circa 300.000 de români, iar statul român, care garantase Fondul de investiţii, a fost obligat să plătească despăgubiri de peste 100 milioane euro.
La scurt timp de la prăbuşirea FNI, Popa a plecat din ţară. Doi ani mai târziu, autorităţile române au emis pe numele lui un mandat internaţional de arestare. El a fost găsit în Indonezia abia în 2009, de unde a fost extrădat un an mai târziu. Şederea sa în Indonezia şi tentativa de împiedicare a extrădării au fost finanţate de Vîntu. Potrivit rechizitoriului, procurorii au stabilit că, în perioada octombrie 2009-ianuarie 2010, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi transmis din totalul sumei anuale de 200.000 euro, „convenită cu condamnatul Popa Nicolae", două tranşe de 50.000 euro, respectiv 20.000 euro.„Suma îi era necesară condamnatului Nicolae Popa pentru a se ascunde, în scopul de a nu fi descoperit de autorităţile îndrituite să pună în executare mandatul european de arestare emis pe numele său, pentru executarea pedepsei de 15 ani închisoare la care a fost condamnat prin hotărâre judecătorească definitivă şi executorie", susţin procurorii.
După ce