Atunci cånd, la inceputul lui 2004, Traian Basescu decidea sa ii trimita pe liderii nationali ai PD in competitiile electorale locale, multa lume si-a spus ca democratii sunt o organizatie in descompunere, lipsita de cadre si de strategie coerenta. Era insa vorba despre altceva. Basescu a impus, de fapt, propriul sau model colegilor de partid: intr-adevar, in 2000, Basescu candidase la Primarie din pozitia de ministru al transporturilor, pentru a intra in (aparent) mai banala Primarie a Bucurestiului. Experienta nationala trebuia pusa la lucru in contextul politicii locale: impinsi in lupta, sub aceasta deviza, de catre Traian Basescu, mai multi politicieni de la vårful PD s-au impus, in iunie anul trecut, in competitiile pentru Primarii.
Numele cele mai sonore din aceasta categorie sunt Liviu Negoita, actualmente primar al sectorului 3 al Bucurestiului si, mai ales, Emil Boc, azi - primarul Clujului. Au existat, desigur, si esecuri: Anca Boagiu, fosta ministra a transporturilor, a pierdut competitia pentru sectorul 2 al Capitalei, iar Maria Petre, senatoare PD, a fost si ea infrånta la Slobozia. Dar victoria lui Boc la Cluj si cea a lui Basescu insusi la Bucuresti, unde s-a impus spectaculos inca din primul tur, au transformat radical imaginea PD: dintr-un partid presupus a fi in deriva, PD a devenit simbolul masinariei de cåstigat voturi.
Campania pentru alegerile generale si prezidentiale a acestui partid s-a bazat pe intelegerea cu liberalii, perfectata in cadrul Aliantei DA. De fapt, Alianta a devenit o realitate efectiva doar dupa victoriile democratilor la Cluj si la Bucuresti si, mai ales, dupa iesirea din competitia pentru Cotroceni a lui Theodor Stolojan, prea obosit si oarecum plictisit de orice disputa politica. In ciuda acestor fapte, PD nu a renegociat pozitia sa in sånul Aliantei: liberalii au avut 1,3 locuri la un loc
