Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul Dumbrava, un pericol pentru călărăşeni FOTO

Publicat in Adevarul, miercuri 25 mai 2011 ·

Chiar dacă nu este singurul parc în care curăţenia este precară, acesta este cel mai murdar. Pe lângă asta, în urma ploilor căzute în ultima perioadă, buruienile din spaţiile verzi au ajuns să crească foarte mult. Apariţia buruienilor favorizează înmulţirea tânţarilor şi a căpuşelor care pot provoca boli grave, avertizează medicii.

Ploile din ultima perioadă au făcut ca buruienile din spaţiile verzi să crească foarte mult. Deşi la prima vedere acest lucru nu ne deranjează decât vizual, înmulţirea haotică a buruienilor duce implicit la înmulţirea tânţarilor şi a căpuşelor, foarte periculoase pentru cei mici, dar şi pentru oamenii în vârstă. „Căpuşele se dezvoltă foarte bine în iarba, şi chiar şi cei care nu au câini se pot infecta, şi în special copiii. Înţepătura de căpuşă dă boala Lime, care are manifestări cutanate şi cardio-vasculare, greu de depistat“, ne-a explicat medicul epidemiolog, Camelia Truică.

Buruienile au umplut parcul

Trei cazuri de West-Nile

Pe lângă înmulţirea căpuşelor, buruienile foarte mari duc şi al înmulţirea tânţarilor, care era deja o problemă în oraşul nostru. Pe lângă faptul că sunt foarte enervanţi, aceştia sunt şi purtători ai virusului West Nile. „Anul trecut, am avut în judeţ trei cazuri de West Nile. Tânţarii sunt cei care poartă acest virus, care, deşi la marea majoritate are o simptomatologie foarte uşoară, sunt şi persoane la care se dezvoltă meningita şi este afectat sistemul nervos central“, ne-a precizat Camelia Truică.

Gunoaie cât vezi cu ochii

În Parcul Dumbrava, cel mai mare parc din oraş, gunoaiele îţi ies în cale. Pe lânga iarba sufocant de mare mai poţi găsi aici sticle de bere, ambalaje, chişoace, doze de suc şi cioburi în care cei mici se pot tăia cu uşurinţă, pentru că sunt „mascate“ de buruieni. Oamenii cred că principala vinovată pentru această situaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 29 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 43 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 49 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 57 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°