Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energia Rovinari a obtinut numai victorii

Publicat in GAZETA de SUD, luni 18 decembrie 2006 ·

Echipa de baschet masculin Energia Rovinari a incheiat prima parte a sezonului neinvinsa, dupa ce a dispus de Universitatea Craiova, la Târgu Jiu, scor 74-61, intr-un joc ce a contat pentru etapa a VI-a a Diviziei B. Dupa ce au terminat in avantaj primul sfert, 16-13, elevii lui Laurentiu Raut nu au contat sub panou in urmatoarele zece minute, reusind sa marcheze doar cinci puncte. Diferenta de opt puncte in favoarea oaspetilor, de la pauza, a fost anulata de gorjeni in mai putin de doua minute, Universitatea beneficiind, totusi, de doua puncte avantaj, 46-44 la finalul sfertului trei. Precisi de la trei puncte si agresivi in aparare, rovinarenii, cu un joc colectiv superior, au marcat punct dupa punct, trecându-si astfel in cont al saselea succes consecutiv din acest campionat. „Am spus de la inceputul campionatului ca Universitatea Craiova, ca valoare, este a doua echipa si s-a confirmat si in meciul de astazi (sâmbata - n.r.). Bine ca am câstigat. Am avut niste probleme in prima parte, dar, dupa discutiile pe care le-am avut la pauza, baietii au inteles ca trebuie sa jucam si baschet pâna la urma si in sferturile trei si patru s-a vazut ca jucam. Am terminat neinvinsi, asta este cel mai important. Speram ca la cele doua turnee viitoare sa ne facem treaba foarte bine si sa abordam returul mult mai relaxati“, a spus Raut la finalul jocului. Echipa de baschet masculin Energia Rovinari a incheiat prima parte a sezonului neinvinsa, dupa ce a dispus de Universitatea Craiova, la Târgu Jiu, scor 74-61, intr-un joc ce a contat pentru etapa a VI-a a Diviziei B. Dupa ce au terminat in avantaj primul sfert, 16-13, elevii lui Laurentiu Raut nu au contat sub panou in urmatoarele zece minute, reusind sa marcheze doar cinci puncte. Diferenta de opt puncte in favoarea oaspetilor, de la pauza, a fost anulata de gorjeni in mai putin de doua minute, Universitatea beneficiind, to

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 57 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°