Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târg de cadouri realizate manual

Publicat in Adevarul, luni 23 februarie 2009 ·

Cea de-a doua ediţie a „Iarnarocului“ s-a desfăşurat, ieri, în curtea ceainăriei Serendipity. Îndrăgostiţii au putut să-şi aleagă de la târg tot felul de obiecte de decor haioase şi colorate sau accesorii în diferite forme. Încă de la deschiderea „Iarnarocului”, curtea şi interiorul ceainăriei Serendipity, locul în care s-a desfăşurat târgul, erau pline de expozanţi şi tineri dornici să achiziţioneze obiecte realizate manual.

Cercei şi brăţări în toate formele şi culorile, genţi, portofele, pălării şi tablouri, toate confecţionate manual, atrăgeau privirile vizitatorilor târgului organizat de Comunitatea artizanilor handmade din România. „Nu ştiam că se deschide, dar am trecut prin zonă, mi s-a părut interesant, frumos şi am intrat. Mi-am găsit deja o pereche de cercei”, spune Gabriela Gheorghe, elevă.

Atât expozanţii, cât şi vizitatorii s-au strâns în jurul obiectelor lucrate manual cu o cană de ceai în mână, discutând cu plăcere, fiecare despre creaţiile lui.

„Suntem deja la a doua ediţie. Oamenilor le place această expoziţie şi chiar dacă ţine doar o zi, vom încerca să o repetăm din ce în ce mai des. «Iarnarocul» pune accentul pe ideea de atmosferă de târg, pe obiecte lucrate manual. Vin mulţi oameni, cumpără foarte mult. Anul trecut au fost cam 300 de vizitatori, anul acesta aşteptăm mult mai mulţi”, spune Ioana Grigorescu, de la gama de lucruşoare „Sucita”.

Preţuri pentru toţi

Artizanii îşi vând produsele la preţuri atractive. Spre exemplu, brăţările cu mărgele făcute manual în India costă 80 de lei, cerceii din seminţe costă 15 lei şi pot fi achiziţionaţi de la „Mărgele cu dragoste”. Tablourile de la Virginia Toma costă 25 de lei, iar cerceii în diferite forme costă 15 lei.

„Preţurile nu sunt mari. Asta mă atrage. Mi-am cumpărat o gentuţă şi o pereche de cercei, iar expozanţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 48 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Un bărbat a murit după ce a fost împușcat în piept, la o partidă de vânătoare

Press Alert acum 18 minute
Foto: Arhivă Tragedie la vânătoare, joi seara, în zona localității hunedorene Boholt. Un bărbat a murit după ce arma unui coleg s-a descărcat accidental. „La data de 2 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin int

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°