Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiică de milionar, cot la cot cu vandalii din Londra. Şi ea a furat marfă în valoare de 5.000 de lire

Publicat in Jurnalul, vineri 12 august 2011 ·

Laura Johnson, fiica unor părinţi milionari şi o elevă eminentă, se numără printre vandalii care au devastat Londra în ultimele nopţi, relatează Daily Mail.

Deşi violenţele care au izbucnit sâmbăta trecută au fost puse pe seama tinerilor din cartierele sărace ale Londrei, dând violenţelor o aură de proteste sociale, în boxa acuzaţilor şi-au găsit locul şi o fiică de milionari, un violonist sau o balerină, toţi provenind din familii cu stare bună.

Laura Johnson, de 19 ani, a fost acuzată că a furat aparatură electronică în valoare de 5.000 de lire sterline, constând în două televizoare, un cuptor cu microunde şi mai multe telefoane mobile.

Tânăra a fost elevă a celui mai bun liceu de stat din Marea Britanie, având calificative maxime la franceză, literatură engleză, istoria civilizaţiilor şi geografie. În prezent este studentă la Universitatea Exter, unde studiază engleza şi italiana.

Tatăl Laurei este director al mai multor companii, iar familia locuieşte într-o fermă care valorează mai multe milioane de lire.

Laura Johnson a fost elibertată pe cauţiune, însă va purta o brăţară electronică de supraveghere până la pronunţarea sentinţei.

Tânărul muzician

Un alt tânăr cu profil atipic pentru un vandal este Stefan Hoyle, de 19 ani, care a fost arestat după ce a furat o vioară în timpul violenţelor din Londra. Hoyle, care cântă deja la chitară, a mărturisit în faţa judecătorului că şi-a dorit mereu să înveţe să cânte la vioară. “Este tragic că ţi-ai irosit viitorul în felul acesta”, i-a replicat judecătorul în timpul procesului.

Hoyle era sub influenţa alcoolului în noaptea în care a fost prins de poliţie cu vioara furată la subbraţ. “Îi înţeleg pe cei care protestează, sunteţi nişte fascişti”, le-a strigat acesta poliţiştilor în momentul în care a fost reţinut.

Tânărul a fost condamnat la patru luni de închisoare, într-o

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 44 minute
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum 42 minute
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°