"Dragul nostru client, află ultimele noutăţi...!", făcu la mine o voce suavă, aproape excitantă, prin celular.
Îndemnul mă aruncă într-o ambivalenţă de-a dreptul psihanalizabilă: pe de o parte, nu face să te dai în lături din calea unei voci care aproape îţi declară iubirea firmei de cablu UPC, fost Astral, de care depinde traficul tău de carne informaţională pe net şi posibilitatea de a vedea la tv lupta herculeană şi opintelile politicienilor cu mâinile băgate-n chiloţii tanga de sumo ai Crizei, iar pe de altă parte simţul critic îmi dădea două semnale de alarmă.
Brusc fusesem ridicat în grad de "dragul nostru client", după ce stătusem la telefon minute în şir, ascultând roboţi care mă îndemnau să tot apăs pe taste, pe banii mei, şi doi la mână că eram tutuit de la obraz. Până la un punct înţeleg să mă tutuieşti pe mine, un neica-nimeni, coate-goale parte din sulime, dar dacă ar fi sunat la ei un filosof sau, Doamne păzeşte, un ditamai tinichigiul? Chestiunea e clară: lecţiile din manualele de marketing au fost date de duşcă, fără nici o prelucrare, fără adaptări la specificul social şi cultural românesc. S-a jupuit epiderma mecanismelor occidentale de lucru cu publicul şi atât.
Voinţă a fost, dar nu şi "putirinţă" de a trece dincolo de ce se vede, în adânc, spre relaţia de real respect care trebuie să existe între două părţi care semnează un contract de servicii. Respect care este necesar să fie proiectat în respectivele servicii şi în toată atitudinea lucrăto-rilor cu publicul, indiferent de faza de derulare a contractului.
Adică îmi faci capul mare cu promoţii, dar nu îmi oferi decât un singur număr de telefon la care te pot contacta dacă am probleme. Telefon din reţeaua ta. Altfel spus, cea mai directă declaraţie că nu te interesează de mine şi de banii mei. Nici de timpul meu, fiindcă de fiecare dată când vreau
