Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Posibilă soluţie pentru Roşia Montană. Cercetătorii au descoperit cum pot fi înlocuite cianurile în exploatările de aur

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

O echipă de cercetători susţine că a descoperit o metodă revoluţionară de izolare a aurului, care ar putea înlocui folosirea controversată a cianurilor în exploatările aurifere. Descoperirea ar putea fi o soluţie pentru deblocarea exploatării miniere de la Roşia Montană, subiect de controverse de ani de zile în societatea românească.

Potrivit AFP, echipa lui Zhichang Liu a ajuns întâmplător la această concluzie întâmplător, în timp ce făceau experimente de rutină cu amidon din porumb. Ei au amestecat un zahăr numit alpha-cyclodextrin, derivat din amidon de porumb, cu săruri de aur (component chimic al aurului, folosit de obicei în medicină).

Iniţial dezamăgiţi de rezultatele experimentului, cercetătorii au realizat că au descoperit ceva ce ar putea fi istoric. Practic, Zhichang a descoperit o nouă metodă de separare a aurului de alte componente, provocarea supremă pe care o au exploatările de aur.

„Am înlocuit componentele periculoase cu un material sigur din punct de vedere biologicm, derivat din amidon“, a declarat Zhichang. Metoda ar putea fi folosită şi pentru izolarea aurului din deşeurile electronicelor de consum

Dezbaterea privind folosirea cianurilor în exploatările de aur este una veche şi care s-a amplificat în ultimii ani, mai ales în Europa. Germania, Cehia şi Ungaria au interzis folosirea cianurilor, iar în 2010 Parlamentul European a cerut ţărilor europene să adopte aceeaşi atitudine.

Fraser Stoddart, de la Universitatea Northwestern din SUA, a declarat că "eliminarea cianurilor din industria aurului ar putea fi una dintre cele mai importante descoperiri din punct de vedere al protejării mediului. În plus, e o tehnologie foarte ieftină şi uşor de folosit“.

Controversa cianurilor

Metoda de extragere a aurului prin folosirea cianurii a fost descoperită în 1783 de Carl Wilhelm Scheele. Cianurile nu au fost folosite

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 7 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 10 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 8 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 11 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 7 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 11 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°