Antologia de satiră şi umor pe teme medicale „Hipocrate se amuză“, apărută în 1980, a fost o premieră al cărei succes s-a datorat talentului autorului dr. George M. Gheorghe. Deşi s-a afirmat şi în alte genuri publicistice, medicul cultivă cu multă „meserie“ ironia, fiind un fin observator şi identificând motive de râs oriunde în lume. În prologul celei mai recente cărţi – S.O.S. Satiră şi umor… contagios! – face o trecere în revistă a felurilor de râs, cu menţiune specială pentru cel terapeutic. În primele decenii după cel de-al Doilea Război Mondial, celebrul filozof francez Henri Bergson dedica umorului şi comicului cunoscutul său volum-eseu „Le rire“. Dat fiind că analiza psihologică pe care o face acestui fenomen expresiv este un model de interpretare, vom reaminti definiţiile pe care le dă filosoful şi vom vedea cum şi unde le regăsim „puse în pagină“ de confratele nostru. „Este comic orice incident care atrage atenţia asupra Publicitate aspectului pragmatic atunci când în cauză este latura morală“ (Pastilele amare, De-ale sufletului, Povestioară de iarnă, cu zicale, Un umăr eficient). „O situaţie este întotdeauna nostimă când poate fi interpretată în mai multe sensuri diferite“ (Detectivii, Adio dragostea mea, Undeva în Europa, Farmecul unei vizite), iar „o replică este garantat comică atunci când înscrie o idee absurdă într-un tipar de frază consacrat sau când o expresie este receptată la propriu, deşi ea este folosită în sens diferit sau figurat“ (Tăcere motivată, Familiale, Dilemă, Cotidiană, În miez de noapte, Foc la director). „Ironia constă în a enunţa ceea ce ar trebui să fie, dând impresia că este vorba tocmai de ceea ce se găseşte în realitate“ (Cine-i de vină, Fapt divers, Un ginere… atent, Drumeţie, Prietenului meu din Constanţa, Terapie ocupaţională, Gardă uşoară, Frunză veştedă). Tot ce este viu se caracterizează prin adaptabi