Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Estonia, prima republică ex-sovietică care aderă la euro

Publicat in Capital, vineri 31 decembrie 2010 ·

Estonia va deveni, sâmbătă, prima republică ex-sovietică care va adera la zona euro, încheind astfel cel puţin temporar expansiunea euro, după ce criza datoriilor a afectat Europa.

La miezul nopţii Estonia va deveni al 17-lea stat care utilizează moneda euro şi, cu un Produs Intern Brut de 14 miliarde de euro, va fi a doua cea mai mică economie din zona euro, după Malta.

În condiţiile în care Europa a fost puternic afectată de criza financiară, Estonia ar putea fi probabil ultimul stat care aderă la euro pentru câţiva ani. Lituania şi Letonia, următoarele pe listă, speră să se alăture zonei euro în 2014 iar alte state mai mari din Europa de Est şi-au amânat data de intrare.

Şeful Băncii Centrale a Estoniei, Andres Lipstok, în vârstă de 53 de ani, va face parte din Consiliul de politică monetară al BCE şi va participa la prima sa şedinţă pentru stabilirea ratei dobânzii în zona euro, în 13 ianuarie.

Pentru Estonia, ţară cu o populaţie de 1,3 milioane de locuitori, calitatea de ţară membră a zonei euro este preferabilă incertitudinilor legate de moneda actuală şi, de asemenea, este văzută ca o modalitate pentru atragerea de noi investiţii. La rândul lor, cetăţenii estonieni speră că vor realiza mici economii de pe urma trecerii la moneda euro, iar cei care au un credit ipotecar speră că vor avea şi ei de câştigat, în condiţiile în care majoritatea creditelor ipotecare, oferite de băncile scandinave precum Swedbank, SEB şi Nordea, sunt deja în euro.

'În Estonia suntem siguri că euro va sprijini schimburile comerciale', a declarat recent premierul Andrus Ansip. 'Calitatea de ţară membră a zonei euro va stimula atât prosperitatea economică cât şi securitatea Estoniei', a declarat directorul Institutului eston pentru politica externă, Andres Kasekamp.

Însă, în restul blocului comunist, guvernele nu sunt atât de sigure. Toate statele

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie

News.ro acum 6 minute
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 minute
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 2 ore
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum o ora
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum o ora
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Avertizare ANM: Cod portocaliu de ploi torenţiale şi grindină în 5 judeţe din Transilvania

Mediafax acum 10 minute
În judeţul Alba, sunt sub avertizare cod portocaliu localităţile Zlatna, Almaşu Mare şi Bucium, unde se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35...40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. Avertiza

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 2 ore
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Vremea

București
acum

21°
mie.

12°/25°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

16°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°