Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamid Karzai şi-a apărat alianţele cu şefii de război

Publicat in Adevarul, luni 17 august 2009 ·

Preşedintele afgan aflat la final de mandat, Hamid Karzai, şi-a justificat duminică politica controversată de alianţe cu şefii de război prin apărarea interesului naţional şi a păcii. În cursul primei dezbateri televizate cu patru zile înainte de alegerile prezidenţiale şi provinciale, Karzai a zis că " am apărat interesul naţional, unitatea. Am făcut-o pentru a proteja Afganistanul şi a pune capăt războiului. Voi face la fel până când voi ajunge să fac pace totală în ţară "

Karzai, însărcinat în 2001 de Occident să-şi ducă ţara pe calea democraţiei, iar apoi ales şef al statului în 2004, este criticat în prezent pentru că a încheiat alianţe cu seniori ai războiului acuzaţi de crime comise între 1992-2001 pentru a-şi asigura voturile comunităţilor acestora în alegerile prezidenţiale de joi.

Cei doi adversari ai lui nu l-au lăsat fără răspuns. "Nu am încheiat vreun acord cu un singur şef de război, nu am oferit minister, post de guvernator sau parte din Afganistan nici măcar unuia singur dintre ei", a subliniat fostul ministru al finanţelor, Ashraf Ghani.

" Şefii de război au astăzi rolul principal în campania lui Karzai, unul dintre ei vizează chiar vicepreşedinţia, iar poporul Afganistanului nu poate accepta aceasta ", a declarat şi fostul ministru al planificării, Ramazan Bashardost, care a mai spus că creşterea economică revendicată de Karzai este în principal alimentată de droguri.

Potrivit unui sondaj publicat vineri de un institut american, Hamid Karzai ar avea prioritate în opţiunile alegătorilor în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 20 august, cu 44 % din intenţiile de vot, devansându-i pe fostul său ministru al afacerilor externe Abdullah Abdullah, cu 26 %, urmat de Ramazan Bashardost, cu 10 % şi Ashraf Ghani cu 6%.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 58 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 35 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°