Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reacția soției lui Tamerlan Țarnaev, suspectul în cazul atentatelor din Boston care n-a supraviețuit urmăririi poliției

Publicat in Press Alert, miercuri 24 aprilie 2013 ·

Soţia lui Tamerlan Ţarnaev, fratele mai mare suspectat în atentatul de la maratonul din Boston, a rupt ieri tăcerea pentru a vorbi prin intermediul avocaţilor săi despre “şocul” pe care l-a resimţit şi a transmite că “face totul pentru a ajuta” anchetatorii, informează Mediafax. Într-un comunicat citit de avocaţii Amato DeLuca şi Miriam Weizenbaum, în localitatea Providence din Rhode Island (nord-est), tânăra a recunoscut că a fost profund şocată să descopere că soţul şi cumnatul său, ulterior arestat, au fost implicaţi în atentatul care s-a soldat cu trei morţi şi peste 200 de răniţi acum o săptămână.

“A fost un şoc total” pentru ea şi pentru familia sa, au declarat avocaţii, vorbind de asemenea despre “suferinţa” şi “tristeţea” tinerei, care, conform presei americane, s-a convertit la Islam după ce l-a întâlnit pe soţul său. Katherine Russell, în vârstă de 24 de ani, s-a căsătorit cu Tamerlan în 2010. Aceştia au împreună o fetiţă în vârstă de trei ani. “Morţii şi răniţii printre oamenii care veniseră să sărbătorească un maraton şi o zi de vacanţă i-au cauzat o mare suferinţă şi mare întristare lui Katie şi familiei sale”, au declarat avocaţii săi.

Tamerlan Ţarnaev, în vâstă de 26 de ani, a murit în urma unui schimb de focuri cu poliţia în noaptea de joi. Fratele său mai mic Jokar Ţarnaev, în vârstâ de 19 ani, a fost grav rănit, însă se recuperează lent şi a fost inculpat luni pentru utilizarea armelor de distrugere în masă. Acesta riscă pedeapsa cu moartea.

Soţia lui Tamerlan Ţarnaev, fratele mai mare suspectat în atentatul de la maratonul din Boston, a rupt ieri tăcerea pentru a vorbi prin intermediul avocaţilor săi despre “şocul” pe care l-a resimţit şi a transmite că “face totul pentru a ajuta” anchetatorii, informează Mediafax. Într-un comunicat citit de avocaţii Amato DeLuca şi Miriam Weizenbaum, în localitatea Providence din Rhode Is

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 30 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°