În cartea semnată de comuniştii francezi Nina şi Jean Kéhayan se decelează prăpastia dintre imaginea ideală pe care o aveau cei doi despre URSS înainte de a trăi la Moscova şi adevărul despre Uniunea Sovietică brejnevistă.

Nina şi Jean Kéhayan erau în anii 1970 doi tineri îndrăgostiţi atât între ei, cât şi de măreţia Uniunii Sovietice. Jean Kéhayan era de origine armeană, născut şi crescut la Marsilia, iar Nina Kéhayan, soţia lui, avea origini evreieşti, părinţii săi venind din Po­lonia şi Basarabia, amândoi crescând într-un mediu profund comunist, cu părinţi sim­patizanţi activi ai „cauzei“ pro­le­ta­ri­a­tului. De altfel, părinţii i-au inoculat Ninei ima­ginea unei Uniuni Sovietice per­fecte.

Jean era ziarist, Nina - translator de limbă rusă. Povestea lor de dragoste avea să înceapă chiar după una din­tre vizitele organizate de Inturist pen­tru tovarăşii francezi, Jean fiind în grupul care o avea drept translator chiar pe Nina. O astfel de poveste de dra­goste, în care se amestecă atracţia fizică şi cea ideologică, a dus la scrierea unei cărţi1 care a făcut valuri în epocă, în care cei doi descriu impresiile avute după doi ani petrecuţi cu doi copii mici în Uniunea Sovietică. După aproape o jumătate de se­col de miraj al utopiei, ai putea avea im­presia că măcar în anii ‘70 mitul şi le­genda sovietică nu mai aveau cum să re­ziste oricărei analize lucide, însă procesul de îndrăgostire nu ţine seama de astfel de detalii psihologice. Dacă este să cazi în pla­sa dragostei, pur şi simplu laşi la o parte argumentele şi faci tot posibilul să iubeşti. Cum au făcut-o şi cei doi, care, încă din prefaţa volumului, recunosc că în anii ‘70 le era imposibil să nu se refere constant la URSS, „dacă nu ca model de imitat în toa­te privinţele, atunci măcar ca ghid, in­spirator privilegiat şi, oricum, un exem­plu de venerat pentru rolul său în is­to­rie“. Deve