Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa şi greaţa

Publicat in Dilema Veche, joi 2 mai 2002 ·

Săptămîna trecută, două cotidiene, (Curentul şi Naţional) au anunţat o ştire bombă: la Cotroceni a avut loc o întîlnire de taină între Ion Iliescu şi Valeriu Stoica, unde s-a decis cooptarea Partidului Naţional Liberal la guvernare. Ştirea a fost apoi dezminţită, cu vehemenţă, de către cei implicaţi. În loc să se apere, ziariştii, care iniţial citau surse sus-puse, au tăcut, cu gîndul probabil la musca de pe propria căciulă. În final, toată lumea s-a făcut că uită, acceptînd că nu a fost decît o manipulare care a vrut să lovească în Valeriu Stoica. Tot săptămîna trecută, Libertatea a publicat o declaraţie a Laurei Andreşan. Cine este Laura Andreşan? Personajul este uşor de rezumat. O fată care arată bine şi care nu are ce căuta în presă. Nu pentru că ar arăta bine, majoritatea tinerelor ziariste sînt drăguţe, ci pentru că ea este convinsă că arătatul bine este într-o legătură directă cu jurnalistica. Am văzut nenumărate scene cînd astfel de domnişoare, pe culoar, cer politicienilor ceva, un interviu, o declaraţie, pentru început, nimic spectaculos. Gesturile sînt clasice: buzele ţuguiate, zîmbetul cu dublu înţeles, armele tradiţionale pentru exercitarea farmecului. De cele mai multe ori, obţin declaraţiile respective, deşi, probabil, le-ar fi avut oricum. Practica este cunoscută, invidiată, urîtă şi dispreţuită de ceilalţi reporteri. Iar Laura Andreşan este un exemplar tipic al speciei, cu realizări chiar mediocre, din moment ce alt exemplar a ajuns acum corespondentă a TVR, plătită de guvern, într-o mare capitală europeană, iar ea rămîne dezbrăcată în ediţia locală şi proastă a unei publicaţii pentru masculi. Poate ar intra în discuţie şi labilitatea psihică a politicienilor amatori de ritualuri de pre-împerechere de pe holuri, din moment ce le cedează mereu. Aşadar Libertatea a publicat o lungă declaraţie a Laurei Andreşan, combinaţie banală între o poveste

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°