Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Român din Legiunea franceză, ucis în Ciad

Publicat in Jurnalul, vineri 10 aprilie 2009 ·

Legionarul francez care şi-a ucis marţi doi colegi, dintre care unul de origine română, în estul Ciadului, a fost arestat joi de jandarmeria din această ţară africană, la 10 kilometri de Abeche, a declarat un oficial local, sub protecţia anonimatului, potrivit AFP.

La Paris, Statul Major al Armatei a confirmat, prin vocea locotenent-colonelului Francois-Marie Gougeon, arestarea ucigaşului. "Acesta a fost identificat în mod formal de autorităţile militare franceze şi se află în prezent în custodia jandarmeriei din Ciad", a precizat el.

Românul, Eftimiu Eugen (28 de ani), din Bucureşti, se înrolase cu doi ani în urmă în Legiunea franceză din dorinţa de a face performanţă în cariera militară, într-un corp de elită. Atacatorul şi cei doi legionari ucişi, un sergent în vârstă de 30 de ani, cetăţean francez originar din Guineea, şi românul, un legionar de clasa I, făceau parte din Regimentul 2 străin de infanterie din Nîmes. Aceştia erau staţionaţi la Camp des etoiles, în apropiere de aeroportul din Abeche.

VÂNĂTOARE CU ELICOPTERE

Jandarmeria şi armata din Ciad, dar şi militarii Forţei europene EUFOR şi ai Misiunii Naţiunilor Unite (MINURCAT), asistaţi de elicoptere, au fost mobilizaţi de marţi pe teren, în cadrul operaţiunii de căutare a legionarului francez în vârstă de 27 de ani, care a omorât în total patru oameni. Ucigaşul a fugit pe un cal furat, el a fost descris de către oficialii francezi ca fiind periculos, cu probleme psihice şi antrenat în tehnici de supravieţuire în medii ostile. Terenul la nord de localitatea Abeche este semideşertic şi prezintă coline stâncoase pe care se află câţiva arbori. "Sunt învăţaţi să reziste două-trei zile în condiţii dificile şi este, deci, probabil ca acesta să reziste mai bine în aceste condiţii decât un tânăr ieşit de pe băncile universităţii, dar nu este Rambo sau ce putem vedea în an

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 2 ore
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°