La Kolkata (Calcutta), escapismul de tip colonial e chiar mai pregnant decit acela pe care l-am vazut la New Delhi, oras in care capitala a fost mutata la inceputul secolului al XX-lea, din ratiuni de centralitate geografica, dar si din dorinta de a se sugera continuitatea cu vechii moguli si legatura dintre mit si istorie, Krishna nascindu-se, dupa o traditie, in Mathura, prin care si noi vom trece in drum spre Taj Mahal.
Actiunea de mutare a avut, incontestabil, o incarcatura politica, declansind multe frustrari si miscari de strada in Delta Gangelui, unde ajungem si noi dupa o foarte placuta calatorie cu Kingfisherul, dar din nou presati de timp, fiindca dupa cazarea la Ramakrishna Mission (superba!), avem un sfert de ora (!) pina la primul program trecut pe ordinea de zi, pe care fireste ca-l pierdem, deoarece Kolkata, oras imperial de 12 milioane de locuitori (unii spun chiar 15...), nu poate fi traversata cu usurinta.
Spectacolul strazii e chiar mai fascinant decit tot ce intilnisem pina atunci: blocuri de otel si sticla sugereaza bunastarea, dublata de saracia viermuitoare care invadeaza metropola pretutindeni la nivelul trotuarului. Venind dinspre aeroport, trecem printr-un cartier rezidential compus din vile rinduite geometric de-o parte si de alta a unui superb parc cu palmieri somptuosi: geometria se strica la nivelul intrarilor in imobile si printre palmieri, unde misuna tacut azilanti circumstantiali, sub copertine de cirpa si draperii improvizate intinse de la o creanga la cealalta. Pentru un turist, socul e puternic, pe cind indienii si-au creat, prin educatie si indiferenta, un exercitiu al distantei.
Desi oamenii traiesc literalmente cot la cot, corp linga corp, intr-o apropiere fizica ce face din intimitate o notiune de necuantificat, nimeni nu se preocupa de celalalt si nu face din celalalt o sursa de enerv