Un puŞtan în vârstă de 16 ani, care lucra ca muncitor pe un Şantier de la marginea BucureŞtiului, a ucis un om cu toporul Şi a rănit un altul în timp ce încerca să fure încasările unei dughene de cartier. Pentru a pune mâna pe bani, adolescentul a construit planul unei crime. Printr-un joc al sorŢii, socotelile criminalului s-au dat peste cap, iar acesta a omorât, din greŞeală, pe altcineva. "Colonelul" cunoaŞte amănuntele acestui dosar rezolvat cu greu de poliŢiŞti, în condiŢiile în care ucigaŞul, deŞi foarte tânăr, s-a gândit să poarte mănuŞi chirurgicale ca să nu lase amprente la locul faptei.
La data de 9 decembrie 2005, la marginea Capitalei, s-a produs un omor, care, până la urmă, a fost rezolvat, în mare măsură, pe baza expertizării criminalistice a unor coji de seminŢe. Fapta s-a produs pe unul dintre multele Şantiere, în condiŢiile în care, la vremea respectivă, construcŢiile de vile din jurul BucureŞtiului erau în plină dezvoltare. Muncitorii erau, majoritatea, tineri veniŢi din zonele mai sărace ale Ţării, în special de prin partea Moldovei, mulŢi dintre ei cunoscuŢi cu antecedente penale. Printre aceŞtia se număra Şi Viorel Olteanu, din HuŞi, care, cu toate că nu avea decât 16 ani, avea deja, la activ, o condamnare de doi ani cu suspendare pentru furt calificat.
PuŞtiul se tocmise să lucreze cu ziua la vila unei femei, care, în afară de el, mai angajase la negru o mulŢime de oameni. Noaptea, când muncitorii plecau către motelurile mizerabile la care erau cazaŢi, în clădire rămâneau de pază doi fraŢi, Cristian Şi Silviu Untaru, de 25 Şi, respectiv, 21 de ani.
În curtea imobilului funcŢiona Şi un mic magazin, pe care proprietara se grăbise să-l deschidă în condiŢiile în care în zonă nu exista aŞa ceva. AŞa cum era de aŞteptat, mica băcănie mergea foarte bine, iar patroana ridica banii, la câteva zile, de la vânzătoarea Florica Butnaru,