Sunt convins că peste tot în lume, decidenţii din sistemele de sănătate urmăresc optimizarea raportului cost-beneficiu în serviciile medicale. Şi mă refer aici la doi actori importanţi, care iau decizii şi acţionează în numele şi în interesul pacienţilor. Cel puţin la nivel teoretic. Unul ar fi Ministerul Sănătăţii (MS), iar celălalt, corpul medical. Fiecare cu obiectivele sale specifice. Pe de-o parte, limitarea constrângerilor bugetare (în cazul MS), iar pe de alta, în cazul medicilor, creşterea veniturilor proprii, a prestigiului profesional şi altele. Un echilibru optim al acestei pieţe, a serviciilor medicale, nu poate fi atins decât prin reglementări specifice clare şi bazate pe realitate.

Un curent relativ recent în arhitectura sistemelor de sănătate, în ceea ce priveşte salarizarea personalului medical, îl reprezintă plata în funcţie de performanţă. Este un concept destul de discutat la nivel internaţional, către care, nu de mult timp, s-au orientat şi specialiştii Ministerului Sănătăţii. Este el un obiectiv realist pentru România în acest moment?

Dezechilibrele din sistemul public

„Eu sunt medic legist şi am venituri care trezesc invidie“, spune prof. dr. Vasile Astărăstoae, rector al UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR) şi director al Institutului de Medicină Legală din Iaşi. „Noi avem o altă salarizare. Medicina legală şi anatomia patologică, sunt două specialităţi cu statut special, care beneficiază de o salarizare dublă faţă de altele“. De această dublare beneficiază atât medicii specialişti, primari, cât şi rezidenţii; dr. Clara Matei, preşedinta Asociaţiei Medicilor Rezidenţi, spune însă că doar cinci rezidenţi pe an se pregătesc pentru această specialitate. „Dacă mă refer strict la activitatea de medicină legală, câştig 2.600 de lei pe lună, plus comisia de avizare. Apoi, mai în