Miniştrii de Interne francez şi belgian, Manuel Valls şi Joelle Milquet, au declarat, joi, că tot mai mulţi tineri europeni pleacă să lupte în Siria în rândurile unor organizaţii apropiate de Al-Qaida şi reprezintă un "potenţial pericol" pentru ţările UE şi aliaţii lor.
Între 1.500 şi 2.000 de tineri europeni participă la luptele din Siria, potrivit estimărilor citate de cei doi miniştri în cursul unei conferinţe comune de presă. Numărul lor era estimat la 600 în iunie, transmite Mediafax.
Dintre aceştia, "între 100 şi 150" sunt belgieni, iar "peste 400" sunt francezi, a anunţat Manuel Valls. "Paisprezece francezi au murit în Siria, 80 s-au întors, iar aproximativ o sută vor să plece", a adăugat ministrul francez.
Citeşte şi: Patru terorişti afiliaţi Al-Qaida au fost expluzaţi din România
"Fenomenul este extrem de îngrijorător", au insistat cei doi miniştri.
Însă "nu există întoarceri masive", a anunţat Joelle Milquet. "Astăzi, nu constatăm vreo ameninţare directă sau dovedită atât împotriva ţării şi intereselor noastre, cât şi cetăţenilor noştri", a recunoscut, la rândul său, Manuel Valls.
Cu toate acestea, "nu trebuie să renunţăm la acţiuni, fiindcă grupările jihadiste s-au consolidat şi cetăţenii noştri devin periculoşi", a avertizat el.
Franţa şi Belgia coordonează acţiunile ţărilor europene cele mai afectate de această problemă, între care Marea Britanie, Germania, Olanda, Spana, Italia, Suedia şi Danemarca.
O reuniune a miniştrilor de Interne a acestor ţări europene a avut loc miercuri seară, la Bruxelles. La reuniune au mai participat secretarul american pentru Interne, Rand Beers, şi reprezentanţi ai Canadei şi Australiei, au precizat cei doi miniştri.
UE încearcă să combată recrutarea, în special pin intermediul Internetului, şi vrea să destructureze filierele care asigură transportul recruţilor.
O astfe