Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bişniţarii de valută fac legea în vama Giurgiu

Publicat in Adevarul, marți 22 martie 2011 ·

Străinii care tranzitează punctul de trecere al frontierei Giurgiu – Ruse, sunt „agăţaţi” de câţiva giurgiuveni care îşi petrec cea mai mare parte din timp la două dintre benzinăriile din apropierea Vămii.

Bişniţarii de valută îi atrag pe şoferii de TIR sau de autovehicule cu o atitudine insistentă fără să le mai dea timp să ajungă până la casele de schimb valutar din zonă.

„Bişniţari există de când s-a înfiinţat vama, însă în ultima vreme au devenit mai agresivi şi ne iau toţi clienţii. Oamenii nici măcar nu ajung la ghişeu. Sunt pur şi simplu luaţi pe sus şi întrebaţi dacă nu vor să schimbe valută sau lei. De când sunt aici au învăţat să vorbească limbile străine” a declarat sub protecţia anonimatului un lucrător al unei case de schimb valutar giurgiuvene. Aceştia povestesc cum au fost ameninţaţi cu bătaia sau violul în cazul femeilor, de nenumărate ori.

Angajaţii mai spun că bărbaţii sunt interesaţi de orice fel de valută, doar ca să facă bani. Deşi pare greu de crezut, aceştia dau adevărate tunuri cu leva, moneda naţională a Bulgariei. Profitând de naivitatea unora dintre cei care tranzitează vama, bişniţarii îşi permit să îşi creeze propriul curs.

Teritorii împărţite

Potrivit surselor noastre, în Vamă ar acţiona patru persoane, dintre care trei (Bebe, Sile şi Vată) sunt extrem de violente. Cea de-a patra, un taximetrist, care practică curse Giurgiu – Ruse, se mulţumeşte să iasă la „vânătoare” doar atunci când ceilalţi iau o pauză de odihnă. Bărbaţii au învăţat perioadele când traficul este aglomerat în vamă. Chiar dacă este zi sau noapte, aceştia îşi ocupă locurile pe care şi le-au câştigat de-a lungul timpului şi pleacă în căutare de „clienţi”.

„Nu se mulţumesc să aştepte clienţii. Pleacă în căutarea lor, ajungând chiar şi la uşile microbuzelor şi autocarelor care transportă turişti. Oamenii mai coboară să îşi cumpere câte o cafe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 4 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°