Este instructor de Qwan Ki Do (arte marţiale vietnameze), dar face educaţie fizică elementară cu micuţii suferinzi de autism. Face arte marţiale de 20 de ani, dar de doi ani a acumulat o experienţă cu totul nouă, cu care se mândreşte.

„În octombrie 2008 am început să lucrez cu copii cu autism. Nu aveam idee ce înseamnă un copil autist. Informaţiile găsite pe Internet nu sunt clare, tocmai din cauză că boala acestor copii nu poate fi introdusă într-un şablon“, spune Paul.

De fapt, dorinţa sa de a le acorda atenţie acestor micuţi a fost generată de altceva. Invitat fiind la mai multe grădiniţe pentru a preda arte marţiale, profesia sa de bază fiind instructor Qwan Ki Do cu centură neagră 2 Dang, vedea cum micuţii cu autism erau marginalizaţi.

„Erau daţi afară de la anumite ore să nu îi deranjeze pe ceilalţi“, spune Paul. Acest lucru l-a determinat să facă voluntariat la Centrul pentru Copiii cu Autism din Constanţa, unde lucrează cu cei 30 de suferinzi. Face ceva ce ar putea face orice profesor de educaţie fizică: mişcare. Îi ajută să se mişte, să treacă peste obstacole, să coordoneze mişcările ochi-mână sau ochi-picior.

Pionierat

Ceea ce Paul Cojocaru face cu micuţii cu autism poate fi considerat pionierat. Până în prezent nu s-a mai încercat introducerea copiilor cu autism în programe de educaţie fizică. „Primii paşi au fost mai dificil de făcut. Prin exerciţiile fizice lucrate cu aceşti copii urmăresc dobândirea de către ei a unei autonomii motrice, care să le permită să se descurce singuri şi să se integreze în societate aproape ca un copil normal“, mărturiseşte Paul Cojocaru.

A început prin mişcări simple: mers în şir indian, depăşirea unor obstacole care le apar în cale şi chiar alergare. Deşi pare greu de crezut, unii micuţi nu ştiau să alerge. Acum pot. A fost nevoie numai să existe cineva care să se preocupe de ei şi fizic,