Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorul tâlhăriei din benzinărie şi-a înscenat furtul maşinii. GALERIE FOTO din timpul jafului

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Tânărul de 25 de ani care a jefuit benzinăria Rompetrol, de pe strada Republicii din Alba Iulia, a dat dovadă de un tupeu desprins parcă din filme. S-a plans, la câteva ore de la comiterea infracţiunii că cineva i-a furat maşina proprietate personală. Numai că declaraţiile sale au trezit mai multe suspiciuni în mintea anchetatorilor.

Jaful al cărui autor este, potrivit poliţiştilor, un tânăr de 25 de ani din Alba Iulia, a avut loc în zorii zilei de miercuri.la benzinăria Rompetrol de pe strada Republicii.

Potrivit imaginilor de pe sistemul de supraveghere existent în benzinărie, bărbatul a reuşit în doar un minut să intre în benzinărie, să se facă temut în faţa celor doi angajaţi ai benzinăriei, un bărbat şi o femeie, cu ajutorul unui pistol de jucărie şi să plece cu suma de 1.000 de lei.

Banii i-a luat în trei etape din casa de marcat, timp în care a ameninţat-o pe casieră cu pistolul folosit în jocul airsoft. Precaut, a plecat şi cu telefoanele mobile ale angajaţilor pe care i-a pus la respect cu pistolul, ca să nu poată anunţa Poliţia. Agresorului se pare că nu i-au plăcut bancnotele de un leu, întrucât o parte le-a abandonat.

Scenariul pus în practică de acesta s-a schimat radical în cursul zilei de miercuri, în sensul că din agresor violent s-a transformat în victimă. În jurul orei 11.00, a îmbrăcat haina nevinovăţiei şi s-a prezentat la Poliţia Alba Iulia. S-a plâns poliţiştilor că este victima unui furt, în urma căruia a rămas fără maşina proprietate personală. În încercarea de a-l ajuta şi de a-i prinde pe făptuitori poliţiiştii l-au întrebat mai multe detalii despre contextul în care a rămas fără autoturism.

Click pe poze pentru galerie foto din timpul jafului

Răspunsurile incoerente date de tânăr au trezit mai multe suspiciuni în mintea anchetaorilor, care duceau tot mai mult în direcţia jafului de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°