Manualul bunului roman Aici, bietii rechini, stresati de programul infernal din timpul anului, de concurenta globala, de imaginea lor de ucigasi ai adincurilor, ca si de numeroase alte probleme curente sau metafizice, isi gasesc un loc unde sint protejati si iubiti. Un jurnalist occidental isi incheia reportajul cu privire la rechini cam in felul urmator: „Exista un loc pe pamint unde rechinii sint fericiti!" Recunoastem aici desigur binecunoscutul stil „ecolo". Nu era vorba de nici o ironie sau figura de stil. Omul era mai serios decit moartea, dupa cum se spune. Paradisul rechinilor nu era altul decit Bahamas, cunoscutul paradis al turismului global. Este drept ca de o anume ironie nu putem totusi scapa aici: turistii care vin in Bahamas nu trec in general drept calugarite. Asadar in Bahamas, se spune in articol, bietii rechini, stresati de programul infernal din timpul anului, de concurenta globala, de imaginea lor de ucigasi ai adincurilor, ca si de numeroase alte probleme curente sau metafizice, isi gasesc un loc unde sint protejati si iubiti. Turistii subacvatici sint chiar incurajati sa-i hraneasca direct, ni se mai spune. Nu se precizeaza insa cu ce anume, eventual daca este vorba de soacre (un soi de rechini umani in limbajul curent!) sau de chinezi, care calatoresc in geamantane. Mesajul nu este greu de inteles. Nu numai ca rechinii nu sint asa de rai cum apar prezentati in filmele unor regizori, altminteri buni platnici la cauza ecologista, precum Spielberg, dar ca, mai mult de atit, sint fiinte care au nevoie de tandrete si protectie. Poate chiar de un program umanitar, de felul aceluia pe care ONU se chinuie sa-l puna in practica pentru regiunea Darfur. S-ar putea insa ca si aici, la fel ca in chestiunea Darfurului, problema sa fie cu chinezii. Stiam deja de la orele de ecologie din scoala primara, iar mai nou de pe Discovery, ca rechinii, la fel ca toat