Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AMINTIRI DIN EPOCA DE AUR. Cum ne-a vânat Securitatea în ultima vacanță comunistă pe Litoral

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 aprilie 2013 ·

Paranoia conspirației ajunsese la cote alarmante în 1989. Aproape orice apropiere de un cetățean străin putea fi considerată uneltire împo triva orânduirii socialiste. Nici concediile nu făceau excepție absurdei interdicții

1 /.

Ne scrie domnul Anghel Stănoiu din Bucureşti. „În primaăvara lui ’89 am beneficiat de o săptămână de concediu pe care am încercat să-l petrec aşa cum văzusem într- o reclamă la agenţia de turism. Cică să te relaxezi într-o statiune nouă, la Malnaş Băi. Tovarăşa de la ghişeu ne-a asigurat că vom inaugura un hotel nou-nouţ. Am pus canistra cu benzină tranzistorul şi televizorul Sport şi, după câteva ore şi două pene de cauciuc, am ajuns în dreptul a ceea ce tovarăşa ne-a zis că e hotel. Am constatat că era încă în construcţie, că restaurantul era o cantină muncitorească şi că apa caldă era bună de vopsit ouă roşii cu ea. După două zile de „regim de cruţare” am renunţat, întorcândumă în Bucureşti.”

Domnul Anghel nu a primit banii înapoi, pe vremea aceea sloganul cu „Sunt cetăţean european!” nu exista încă, dar i-au considerat suma depusă ca pe un avans la concediul de vară, la mare. „Am ales Hotel Europa din Eforie Nord. Până în momentul în care ne-am cazat, nu am crezut că poate fi adevărat. Hotelul era de 4 stele adevărate şi avea toate balcoanele spre mare. Din păcate, era supravegheat la sânge datorită numărului de străini ce se cazau aici.

Prima întâlnire cu Securitatea am avut-o atunci când am refuzat să mă mut de la masa la care mâncam fiindcă o dorea un grup de germani. Al doilea meci l-am avut când s-a aflat că fac afaceri cu personalul hotelului. A fost nevoie de trei întâlniri între patru ochi cu «organele» până s-au dumirit că nu făceam decât să cumpăr cu câte cinci lei, de la camerista Cati, peturile de plastic pe care le lăsau străinii în urma lor şi care în România, încă nu existau.”

Chiar şi pe plajă, în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 11 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°