Unii îl consideră "sportul-rege", sportul prin excelenţă sau singurul sport demn să stîrnească marile iubiri. Marile iubiri şi marile solidarităţi între cei care îl venerează. Un sport curat, în care confruntările din viaţa de zi cu zi sînt convertite în joc, un sport în care energiile maselor se eliberează, ca printr-o supapă de siguranţă. Atracţia lui ţine de inefabil. Ca orice obiect al unei îndrăgostiri, el, de fapt, nu poate fi povestit, nu poate fi descris în ceea ce este el esenţial şi fascinant. Există însă oameni inteligenţi şi talentaţi care i-au închinat ode sau eseuri, aşa cum alţii au făcut-o în alte vremuri cu corida. Fotbalul nu e numai un sport. Fotbalul e un mod de viaţă. Fotbalul e o filozofie. E magie. E una din religiile cu cei mai numeroşi adepţi de pe pămînt. Faptul că el a fost transformat, între timp, în industrie, nu-i scade deloc din merite, din puritatea iniţială. (Se pare că acesta este destinul oricărei religii: să fie deturnată, cu timpul, într-o activitate profitabilă; dar asta nu înseamnă, Doamne fereşte!, că ea ar fi greşită în esenţă.) Alţii îl denunţă tocmai ca pe un nou opiu al popoarelor .

Un opiu de calitate îndoielnică, făcut din vulgaritate, instincte primare şi violenţă. Un teritoriu al atitudinilor macho, al intoleranţei, al tribalismului şi al rasismului. Într-un cuvînt, un spaţiu al trăirilor barbare, primitive. Unul care promovează şi ajunge să transforme foarte repede în vedete (şi, deci, în modele) personaje inculte şi de o calitate umană îndoielnică. Ba, mai mult, fotbalul e, de fapt, o mare inginerie financiară, care se hrăneşte din exploatarea instinctelor joase ale maselor. Nu mai este de mult un joc, ci doar o formă de manipulare aducătoare de profit. În spatele lui se dau tunuri financiare şi se trag iţe. Popularitatea lui se bazează pe faptul că se adresează tocmai trăirilor primare ale oamenilor, celu